Ionuț Radu (28 de ani), portarul de la Celta Vigo, a devenit unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai echipei din Spania.
Acest lucru s-a văzut și în această săptămână. Aflat în aeroport, Radu a fost oprit de trei fani ai Celtei, care au dorit să aibă o amintire inedită cu românul. Unul dintre aceștia s-a așezat cu capul în jos, imitând celebrarea pe care portarul o face la finalul meciurilor.
VIDEO. Ionuț Radu, întâlnire inedită cu fanii în aeroport
Ionuț Radu a fost în centrul unui moment special în aeroport. Devenit un jucător foarte apreciat la Celta Vigo, acesta a fost oprit de fani pentru a face o poză.
Unul dintre tinerii suporteri, care purta un tricou cu Radu, s-a așezat cu capul în jos în timpul fotografiei, exact cum o face și portarul român la finalul meciurilor în care Celta iese învingătoare.
„Un fan Celta Vigo imită celebrarea lui Andrei Ionuț Radu în aeroport”, este mesajul postat pe rețelele de socializare ale clubului, însoțit de videoclipul cu interacțiunea.
@rccelta Un aficionado celtista imita la celebración de Andrei Radu en pleno aeropuerto #Celta #Radu #AndreiRadu #Viral #TikTok ♬ sonido original - Celta
Povestea din spatele celebrării
Ionuț Radu a povestit în interviul acordat în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor cum și când s-a născut celebrarea.
„Cred că anul ăsta l-am făcut de șase ori la Celta și o dată la echipa națională, la un antrenament. Mi-a venit ideea acum vreo patru-cinci ani, când eram în vacanța de vară cu niște prieteni cu barca.
Ne deplasam și le-am zis deodată «Ia stai să mă pun în cap să-mi faceți o poză!». Am reușit până la urmă, fotografia se poate găsi și acum la mine pe contul de Instagram și de-atunci mi-a rămas chestia asta în minte”, a mărturisit internaționalul român.
Celebrarea de la finalul meciurilor lui Celta VigoCelta Vigo a știut să profite de pe urma ideii pe care Ionuț Radu a avut-o, astfel că a pus la vânzare tricouri cu numărul 13 și numele răsturnate. Tricourile costă 100 de euro, iar Celta are semnale că ideea originală de marketing prinde deja foarte bine în rândul suporterilor galicieni.
Tricourile cu Radu 13 răsturnate se vând ca pâinea caldă în magazinele oficiale ale lui Celta Vigo / Foto: Imago
{{text}}