Alex Cicâldău (28 de ani) a devenit o piesă esențială pentru Universitatea Craiova, iar evoluția din meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 2-0, confirmă statutul său în formația lui Filipe Coelho.
Mijlocașul a avut o prestație impresionantă în partida din runda cu numărul 23 a Superligii, în care a marcat prima reușită a formației sale, în minutul 65, la capătul unei acțiuni inițiate de Carlos Mora și continuată de Steven Nsimba, autorul pasei decisive.
Revenit în Bănie în urmă cu un an și patru luni, Cicâldău traversează cea mai bună perioadă sportivă a sa din cea de-a doua aventură în Oltenia.
Toate mingile au trecut pe la Alex Cicâldău
Integralist, Alex Cicâldău a bifat cifre remarcabile în duelul de pe Stadionul „Ion Oblemenco”, fiind prezent în aproape toate secvențele Universității Craiova.
Jucătorul născut la Medgidia a înregistrat nu mai puțin de 77 de acțiuni, din care 47 au fost de succes, așadar un procent de reușită de 61%.
Chiar dacă a fost activ pe aproape toată suprafața de joc, mijlocașul a șutat de patru ori pe poartă, rezultând un gol, ceea ce denotă o capacitate sporită de efort, dar și eficiență la finalizare.
Harta acțiunile pe teren ale lui Alexandru Cicâldău. Fotografie generată în platforma WyscoutȘi la capitolul paselor, „Cic” a ieșit în evidență, cu o acuratețe rară pentru un mijlocaș încărcat de sarcini, atât pe plan defensiv, cât și la nivelul atacului: 80%, determinată de 37 de pase precise din 46.
Interesant este că cel mai des s-a conectat cu Nicușor Bancu (12 pase) și Carlo Mora (9), fundași cu rol ofensiv, aspect care indică cât de important este Cicâldău în coordonarea jocului. În plus, nu s-a complicat în driblinguri inutile și a încercat să evite duelurile fără miză.
Raportul lui Cicâldău în Craiova - Botoșani
Parametru | Indicator |
Minute jucate | 90 |
Goluri marcate | 1 |
Acțiuni/reușite | 77/47 (61%) |
Șuturi/pe poartă | 4/1 (25%) |
Pase/precise | 46/37 (80%) |
| 10/7 (70%) |
Lungimea medie a pasei (m) | 13,75 |
Driblinguri/reușite | 2/2 |
Centrări/precise | - |
Dueluri/câștigate | 17/7 (41%) |
Intercepții | 1 |
Faulturi | 1 |
Faulturi primite | 1 |
Nu contează că am ieșit eu omul meciului. Ne bucurăm că am luat cele 3 puncte, am jucat cu o echipă bună. Încercăm să ne facem treaba la fiecare antrenament, iar la meci să punem în practică. Ne bucurăm că nu primim goluri. Am întâlnit o echipă bună, foarte bine așezată în teren. Mă bucur că mă simt bine, după ce am avut acea perioadă după accidentare. Sunt bine fizic, se simte că am căpătat multe meciuri. De la începutul anului suntem o echipă, jucăm pentru echipă, fiecare își pune calitățile în slujba echipei.
- Alexandru Cicâldău
{{text}}