Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CFR CLUJ

Vasile Miriuță numește momentul zero de la CFR Cluj: „De atunci a început să-și revină!” » O altă echipă l-a dat pe spate: „Foarte puternică!”

+67 Foto
Tidiane Keita, Lorenzo Biliboc, Alibek Aliev, Sheriff Sinyan, Mihai Popa, Matei Ilie, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Remus Dinu   —  luni, 26 ianuarie 2026

Vasile Miriuță, 57 de ani, fost antrenor la CFR Cluj și un personaj apropiat de gruparea „feroviară”, remarcă transformarea alb-vișiniilor sub comanda lui Daniel Pancu. Ardelenii au „snopit-o” duminică pe FCSB, 4-1, și speră din nou la play-off, un deziderat ce părea interzis în urmă cu câteva săptămâni.

În cel mai oscilant sezon din „era Varga”, CFR Cluj a produs o surpriză de proporții pe Arena Națională, reușind să pună la respect campioana en titre într-un meci cu o desfășurare nebănuită. „Condamnați” la play-out de numeroși oameni de fotbal, clujenii au pornit cu 6 puncte în 2026, iar obiectivul asumat de Pancu, clasarea pe un loc de play-off, e din nou de actualitate.

Într-un interviu acordat luni dimineață Gazetei Sporturilor, Vasile Miriuță, tehnician cu două mandate la CFR Cluj în CV, a salutat revirimentul ardelenilor din ultima perioadă.

Vasile Miriuță s-a convins: „CFR Cluj și-a regăsit plăcerea de a juca!”


Miriuță, care se află zilele acestea în Spania, consideră că o contribuție în revenirea de formă a echipei o are și Iuliu Mureșan, instalat de Ioan Varga în octombrie în funcția de președinte:

„Nu m-a surprins rezultatul, pentru că CFR Cluj, în ultima perioadă, de când au venit domnul Mureșan și cu Daniel Pancu la echipă, a început să-și revină.

FCSB, din păcate pentru ei... Se simte absența lui Tănase din primul «11», a contat mult.

Dar CFR Cluj arată bine la ora actuală! Și-au regăsit plăcerea de a juca. La un moment dat, parcă nu mai era acea plăcere, dar se schimbă lucrurile, vedeți!”, a punctat Vasile Miriuță, în exclusivitate pentru GSP.ro.


Vasile Miriuță / FOTO: Imago Images

„Craiova arată foarte bine din toate punctele de vedere”

Întrebat și despre lupta de la vârful clasamentului, Miriuță a insistat s-o laude pe Universitatea Craiova:

„Craiova e foarte puternică! Dacă e să numesc o echipă care-mi place la ora actuală, aceea este Craiova.

Arată foarte bine din toate punctele de vedere, chiar și după plecarea lui Rădoi. Mirel a făcut o treabă foarte bună, dar uite că Mario Felgueiras și domnul Rotaru au fost inspirați să-l aducă pe Coelho, care face o treabă extraordinară. Bravo lor!”.

FOTO. Victoria lui CFR Cluj cu FCSB, în imagini

+67 Foto
Darius Olaru, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.