Fred (32 de ani), mijlocașul lui Fenerbahce, a fost prezent la conferința de presă de la București, înaintea meciului cu FCSB (joi, 29 ianuarie, de la 22:00). Brazilianul n-a uitat că Mircea Lucescu a fost cel care l-a adus în Europa.
Fred și-a amintit că Mircea Lucescu a fost antrenorul sub comanda căruia a făcut primii pași în fotbalul european și a transmis un mesaj pentru selecționerul României. Brazilianul ajungea la Șahtior în 2013, fiind dorit în special de Lucescu.
VIDEO. Fred, mesaj pentru Mircea Lucescu: „Este un antrenor foarte bun, îi doresc tot binele!”
„Lucescu este un om minunat care m-a antrenat la Șahtior în 2015, din câte îmi amintesc. Îi urez tot ce este mai bun. Este un antrenor mare, știți asta, și îi doresc tot binele. Este primul antrenor care a crezut în mine și m-a adus în Europa.
Încă antrenează, îi doresc tot binele, este un om minunat, un antrenor foarte bun! A fost cel care mi-a dat șansa”, a spus Fred, la conferință.
Fred a rostit câteva cuvinte și despre meciul cu FCSB: „În primul rând, mă bucur că sunt aici. Cei de la FCSB au jucători buni, joacă foarte bine. Fiecare dintre noi trebuie să joace bine. Putem câștiga acest meci indiferent ce jucător va intra, avem o echipă bună. Așteptăm meciul de mâine și vrem să facem un joc bun”.
Suntem deja în primele 24, dar vom înfrunta o echipă motivată, care a bătut-o pe Feyenoord cu 4-3, după ce a fost condusă cu 1-3. Este o echipă motivată, care nu se dă bătută niciodată. Au un public bun, un stadion frumos. Noi ne continuăm drumul.
- Domenico Tedesco, antrenor Fenerbahce
{{text}}