Sporturi   •   Formula 1   •   FERRARI

Lewis Hamilton a dezvăluit următorul obiectiv al Ferrari: „Toată lumea lucrează foarte mult”

+28 Foto
Lewis Hamilton, la volanul noului monopost Ferrari, la testele din Barcelona // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 29 ianuarie 2026

Septuplul campion mondial Lewis Hamilton (41 de ani) a dezvăluit care va fi următorul obiectiv al echipei Ferrari înainte de startul sezonului 2026 de Formula 1.

Britanicul a petrecut o jumătate de zi la volanul monopostului SF-26 în cadrul celei de-a doua zile de teste de la Barcelona, parcurgând 56 de tururi pe circuitul ud de la „Catalunya”. Ferrari nu a participat la a treia zi de teste, miercuri, dar este de așteptat să fie pe pistă astăzi și mâine, când nu sunt prognozate noi ploi la Barcelona.

Astfel, Hamilton va avea prima ocazie de a testa SF-26 pe asfalt uscat. Este un moment important, pentru că britanicul va simți pentru prima dată cum funcționează noua aerodinamică activă a aripilor față și spate, în condițiile în care pe suprafață udă, aripa-spate nu este activă.

Hamilton a adăugat că Ferrari trebuie să înțeleagă și cum să utilizeze componenta hibridă a sistemului de propulsie. Începând cu acest an, distribuția puterii între motorul convențional cu ardere internă și motorul electric va fi 50/50, astfel încât gestionarea sistemului hibrid devine și mai importantă.


„Sper să testez mașina pe uscat și să-i simt echilibrul, să înțeleg modul de deplasare pe liniile drepte pe care îl avem la dispoziție și cum să-l folosim, cum se simte. Încă nu am condus pe uscat, așa că nu am o idee clară despre senzația pe care o oferă.

Am condus doar pe ud, când doar aripa-față este activă. În plus, trebuie să înțelegem și cum să folosim energia electrică. Acest lucru va fi crucial – să înțelegem cum să folosim energia și cum să încărcăm bateria pe parcursul unui tur, toate aceste lucruri.

Am muncit mult. Toată lumea lucrează foarte mult în simulator. Așa că nu este ceva complet nou pentru noi, dar totuși trebuie să trecem prin sesiuni și să analizăm datele pentru a optimiza lucrurile”, a transmis Hamilton, citat de sportal.bg.

El speră să aibă parte de un sezon bun, după un prim an de coșmar la Ferrari. 2025 a fost primul an din cariera lui Hamilton în care multiplul campion mondial nu a pășit niciodată pe podium!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.