Prima bombă de transfer în MotoGP pentru sezonul 2027 este deja o realitate, după ce campionul mondial din 2021, Fabio Quartararo, 26 de ani, a semnat un contract pe doi ani cu Honda.
- Prima cursă oficială din Moto GP va avea loc pe 1 martie 2026, în Thailanda. Urmează Brazilia, pe 22 martie.
Informația provine de la motorsport.com, iar dacă se confirmă, ar însemna că Quartararo se va despărți de celălalt producător japonez – Yamaha, alături de care a concurat de la debutul său în clasa regină, în 2019. Inițial, francezul a făcut parte din echipa satelit Petronas, iar în 2021 a trecut la echipa de uzină și a câștigat titlul mondial.
Ulterior, însă, a urmat un declin din partea Yamaha, care nu a mai obținut o victorie de la jumătatea sezonului 2022. Pe tot parcursul acestei perioade, Quartararo nu a ezitat să-și critice echipa pentru lipsa de progres, chiar și după dezvoltarea noului motor V4.
Se pare însă că nici aceste eforturi ale Yamaha nu au fost suficiente pentru a-l convinge pe Quartararo să rămână în echipă după încheierea sezonului 2026. Transferul său la Honda va însemna că unul dintre Joan Mir și Luca Marini va trebui să-și caute o nouă echipă pentru anul viitor, potrivit .
Deocamdată, însă, există opțiuni, deoarece o mare parte dintre piloții din clasa regină au contracte care expiră la sfârșitul sezonului 2026. Primele pronosticuri indicau deja că Quartararo va fi una dintre piesele cheie pe piața piloților din clasa regină, piață despre care toată lumea se aștepta să explodeze încă de la începutul anului 2026, ceea ce s-a și întâmplat.
{{text}}