Vlad Dragomir, căpitanul celor de la Pafos, a reacționat după ce seara trecută a înscris primul gol în Liga Campionilor în duelul ciprioților cu Slavia Praga din Liga Campionilor, scor 4-1.
În minutul 17 al partidei din Cipru Vlad Dragomir a șutat puternic de la 25 de metri, iar balonul s-a dus în vinclul porții celor de la Slavia. Internaționalul român a explicat cum s-a gândit să șuteze de la acea distanță, și-a numit obiectivul personal și a vorbit despre barajul României cu Turcia pentru Campionatul Mondial din 2026.
Vlad Dragomir vrea să se întoarcă în Premier League: „Dacă aș avea ofertă, aș semna fără să stau pe gânduri”
Vlad Dragomir a făcut o parte din juniorat la academia celor de la Arsenal. Nu a reușit să facă pasul la echipa de seniori și a plecat la Perugia pentru a prinde minute.
După reușita din Liga Campionilor, Vlad Dragomir a anunțat că își dorește să revină în campionatul englez: „Da, e un obiectiv să mă întorc în Anglia și în Premier League. După meciul cu Chelsea mi-am amintit de atmosfera de acolo și de calitatea pe care o au jucătorii și nivelul ridicat. Dacă aș avea o ofertă din Anglia, nu aș sta pe gânduri”
Perugia, Virtus Entella din Serie B și Pafos sunt echipele la care a evoluat mijlocașul român la nivel de seniori. Este cotat de site-urile de specialitate la 2 milioane de euro.
Vlad Dragomir și-a descris reușita superbă din Liga Campionilor: „Am zis «de ce nu?». Mi-au zis că seamă cu execuția lui Hagi”
„Cu siguranță rămâne cea mai frumoasă amintire. A fost și primul gol în Champions League. A fost un gol frumos. Am câștigat, am făcut un meci bun, dar nu am reușit să mergem mai departe.
„Am văzut că am spațiu. Noi încercăm după o respingere la corner să venim cu centrare în careu. După prima atingere am văzut că adversarii așteptau în careu, nu ieșea nimeni, am văzut spațiu liber și am zis «de ce nu?».
Prietenii și familia mi-au spus chestia asta, că seamănă cu golul lui Gheorghe Hagi (n.r. reușit în Galatasaray - Monaco 3-2, în anul 2000). Chiar este un motiv de mândrie. Nu există comparație, dar este o mândrie”, a transmis Vlad Dragomir în direct la Digi Sport Special.
E o experiență importantă. Toată lumea vorbește de Champions League ca de o competiție diferită, în care vezi echipele că se transformă. Am simțit-o pe propria piele. Mai ales cu Pafos, pentru că nu avem cea mai bună situație în campionat, cu echipe din Cipru, pe care nu le poți compara cu cele din Champions.
Am avut după aceea meciul cu Chelsea și am demonstrat că putem să le ținem piept. Am avut performanțe bune. În Champions League toți jucătorii se autodepășesc.
-Vlad Dragomir
Vlad Dragomir: „Cu toții suntem cu gândul la barajul cu Turcia”
Vlad Dragomir a adresat și câteva cuvinte referitoare la barajul cu Turcia pentru Campionatul Mondial din 2026, programat pe 26 martie, pe Besiktas Park, în Istanbul.
„La națională este diferit de Champions League din ce am simțit eu. La națională joci pentru țara ta, pentru oamenii tăi, iar presiunea e diferită, chiar dacă ar fi vorba de un meci amical. Presiunea este mult mai mare la națională. În Champions Legaue, mai ales că suntem la Pafos, o echipă mică, pentru prima dată, am simțit puțină presiune. Te gândești că ai doar de câștigat.
Cu toți suntem cu gândul la meciul de baraj cu Turcia, chiar dacă avem meciuri la echipele de club. Toată țara se pregătește de acest meci. M-au contactat băieții de la națională după gol. Ne felicităm unii pe alții pentru că știm că trebuie să fim pregătiți meciul cu Turcia și te bucuri pentru reușitele celorlalți. Te ajută și pe tine să ai încredere și să simți că se poate.
După meciurile pe care le-am avut cu Pafos în Champions League...orice e posibil la barajul cu Turcia. Am văzut echipe mici care se duc la giganți ai Europei și îi bat la ei acasă. Nu sunt rupt de fotbalul românesc. Sunt destul de atent la el, am prieteni aici”, a transmis Vlad Dragomir pentru sursa citată.
{{text}}