După remiza cu Fenerbahce, scor 1-1, Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a făcut două anunțuri de interes pentru fanii campioanei României.
Mihai Stoica a anunțat că Florin Tănase, golgheterul campioanei din acest sezon, va reveni pe teren duminică, cu Csikszereda, după ce a fost indisponibil în ultimele 3 meciuri din cauza unei accidentări.
De asemenea, Ofri Arad, ultimul transfer al celor de la FCSB, poate debuta joi, 5 februarie, cu FC Botoșani.
Mihai Stoica, după FCSB - Fenerbahce: „Îi așteptăm pe Florin Tănase și Ofri Arad”
„Îi așteptăm pe Tănase și pe Ofri Arad. Florin Tănase cred că va fi și duminică. Ofri probabil va debuta cu Botoșani. El decide pentru că se vede că nu are ritm. E păcat să fie aruncat în luptă și să nu fie măcar la 80% din potențial. Sunt puțin mâhnit, dar meritam să căștigăm.
Nu ne pierdusem încrederea în fotbaliști pentru că îi vedem zilnic, dar era posibil ca blocajul acela mental să dureze. Nu mai au voie să fie blocați acum. După răsturnarea de situație cu Feyenoord am bătut Rapidul, acum trebuie să mergem din victorie în victorie. Altă soluție nu este pentru a ajunge în play-off. Este Cupa României, poți câștiga play-out-ul, dar ne dorim play-off-ul. Acolo putem urca mai mult decât preconizează mulți specialiști.
Noi avem nevoie de victorie cu Csikszereda duminică. Poate sta în poartă și Cristian Pistol, magazinerul, doar să câștigăm meciul. Dacă se consideră că asta este formula cea mai apropiată de cea ideală, așa vom juca. Târnovanu a apărat excepțional. Au fost doi portari buni astăzi.
Ieșim cu fruntea sus. Nu sunt puține 7 puncte. Cred că am fi meritat cel puțin 9 puncte. Măcar să fi intrat voleul lui Thiam. Nu m-am dat în vânt după cum a arbitrat.
Nu știu nimic despre transferuri. Eu spun că dacă am prins curaj, suntem buni, ar trebui să rămânem ăștia, dar Gigi hotărăște dacă vrea să aducă jucători”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
{{text}}