Campionate

Ancelotti a făcut semne obscene către fanii lui Juventus!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul lui AC Milan, Carlo Ancelotti, s-ar putea să fie aspru penalizat pentru gesturile sale adresate fanilor lui Juventus Torino la finalul turneului TIM jucat aseară.

Ancelotti a fost apostrofat în permanenţă de suporterii torinezi, tehnicianul răbufnind în final şi arătându-le degetul mijlociu acestora! Italianul şi-a dat seama ulterior de gravitatea faptelor sale, cerându-si scuze.

"Da, le-am arătat degetul mijlociu şi acesta a fost răspunsul meu pentru scandarile unor oameni ignoranţi. Cred că şi acum aş reacţiona la fel. Nu este nevoie de probe video pentru că îmi recunosc gestul şi nu îmi este frică de asta. Este prima şi probabil ultima oară când reacţionez astfel, dar pur şi simplu nu am mai putut accepta valul de injurii adresate mie. Îmi cer scuze Federaţiei, nu celor din tribună. Acelaşi grup care m-a înjurat pe mine a scandat de-a lungul timpului şi împotriva lui Jose Mourinho, Gianluca Zambrotta, Marco Materazzi sau Dejan Stankovic.

Carlo Ancelotti a antrenat pe Juventus între 1999 şi 2001, adversitatea fanilor bianconerri fiind explicată astfel.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.