Ana Maria Bărbosu (19 ani) a concurat pentru prima oară după ce Tribunal Federal Elvețian (TFE) a decis trimiterea spre revizuire la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) a cazului medaliei de bronz câștigate de româncă la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Una din cele mai mediatizate știri din această săptămână a fost că Tribunalul Federal Elvețian a decis retrimiterea spre revizuire a cazului medaliei de bronz cucerite de Ana Maria Bărbosu la sol, la Jocurile Olimpice din 2024.
Atunci americanca Jordan Chiles urca pe cea mai joasă treaptă a podiumului, după o contestație făcută la finalul concursului. Situația s-a schimbat la TAS, unde Sabn Gherdan, avocatul Anei Bărbosu, a reușit să câștige procesul și să obțină medalia de bronz pentru gimnasta din România.
Așadar, după decizia TFA, urmează ca TAS să se pronunțe din nou și să țină cont de o nouă înregistrare. „Tratăm în continuare cu calm și răbdare această poveste. Vrem să credem că se va lua în continuare în calcul cronometrul oficial, adică proba depusă de Federația Internațională, singurul timeing valabil pentru absolut toate concurentele”, declara, pentru GSP.ro, Pompilia Bărbosu, mama Anei, în urmă cu două zile.
Ana Bărbosu, cel mai mic punctaj personal al sezonului, după o notă sub așteptări la bârnă
Între timp, studenta Universității Stanford a concurat pentru prima oară după întorsătura de situație pe care a luat-o cazul ei. Vineri noaptea, echipa ei din NCAA s-a duelat cu Universitatea California și a câștigat la o diferență extrem de mică: 196,975 – 196,825.
Bărbosu nu a avut o prestație la fel de bună ca în primele 3 concursuri, obținând un punctaj total de 38,975. Ea a avut următoarele note: sărituri – 9,825; paralele – 9,875; bârnă – 9,400; sol – 9,875.
Datorită acestui rezultat, Stanford a ajuns la un bilanț de 3 victorii și o înfrângere. Echipa Anei a pierdut cu Denver și apoi a câștigat cu North Carolina și Clemson.
Gimnasta din Focșani a debutat cu un punctaj total de 39,400, după care a înregistrat 39,425 și 39,450. Așadar, în primele 3 concursuri, ea a avut un punctaj total mediu de 39,425, iar în prima întrecere după vestea de la TFE ea a obținut un punctaj de 38,795.
În primele două săptămâni în NCAA, Bărbosu a fost numită de două ori „Cea mai bună debutantă a săptămânii” în Atlantic Coast Conference (ACC).
Nadia Comăneci: „Principala mea preocupare rămâne impactul profund asupra sportivelor”
Înțeleg că este o etapă procedurală menită să asigure o analiză riguroasă a tuturor faptelor. Dincolo de aspectele tehnice, principala mea preocupare rămâne impactul profund asupra sportivelor. Această prelungire a stării de incertitudine generează un șoc emoțional și o presiune psihologică uriașă asupra celor trei gimnaste implicate.
Este regretabil că, după un efort sportiv colosal, tinerele gimnaste sunt obligate să treacă prin acest carusel al emoțiilor, în loc să se bucure de performanța obținută. Din respect pentru sănătatea lor mentală și pentru valorile sportului, este esențial ca acest proces să se soluționeze într-un mod care să restabilească echilibrul și liniștea lor sufletească
- Nadia Comăneci, într-o declarație pentru GSP
{{text}}