Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN 2026

Mentorul lui Rafa Nadal minimizează succesul actualului lider ATP: „Rivalii sunt de nivel inferior”

Carlos Alcaraz în acțiune la Australian Open 2026 Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Luminița Paul   —  sâmbătă, 31 ianuarie 2026

Toni Nadal (64 de ani), antrenor al nepotului său, Rafael, până în 2017, a comentat situația actuală a circuitului masculin, susținând că pe lângă calități extraordinare, Carlos Alcaraz are noroc de adversari de nivel scăzut.

Unchiul și fostul antrenor al lui Rafael Nadal din copilărie până la începutul lui 2017, Toni Nadal, a fost provocat să disece subiecte la zi în tenisul masculin actual. Ca de obicei, tehnicianul veteran, care actualmente este coordonator al Academiei Rafa Nadal din Manacor, a oferit răspunsuri tranșante și inedite.

Una dintre primele întrebări în discuția de la postul de radio Onda Cero a fost legată de Carlos Alcaraz și de trăsăturile de jucător ale acestuia. „Are niște date fizice speciale, o calitate tehnică excelentă și, pe deasupra, are și noroc: rivali de un nivel inferior”, a afirmat unchiul Toni.

Apoi a explicat: „Înainte intrai pe teren și îi întâlneai pe Del Potro, Murray sau Wawrinka și știai că vei suferi și că meciul va fi complicat. Dacă aveau o zi bună, te puteau învinge”.


Despre eterna dezbatere a celui mai bun jucător din istorie, el a elaborat astfel: „Cel care a jucat cel mai bine este Federer, cel mai bun în ce privește titluri e Djokovic, dar eu cred că dacă Rafa nu ar fi avut atâtea accidentări, ar fi fost acum cel mai bun din toate timpurile”. O analiză care glorifică generația Big 3, cea care precede era actuală, a lui Alcaraz și Sinner.

Toni Nadal: „Îmi place mai mult Alcaraz, dar Sinner...”

Nu i-a lăsat nici pe ei nebăgați în seamă, ca rivali. „Mie, personal, îmi place mult mai mult Alcaraz. Atunci când se înfruntă, partida depinde în mare măsură de ceea ce face murcianul”, a spus Toni Nadal, nuanțând imediat: „Totuși, cu cifrele în față, cred că Sinner este mai de încredere, e mai solid”.

Deși semifinalele s-au încheiat, în mod epic, de altfel, iar Carlos l-a învins pe Alexander Zverev după 5 ore și 27 de minute, unchiul Toni a avut câteva cuvinte de încurajare pentru german. „Este singurul care ar putea să le facă față lui Alcaraz și Sinner, cu condiția să schimbe anumite obiceiuri din jocul său, dar și din caracterul său”.


Rezumatul semifinalei Carlos Alcaraz - Alexander Zverev

Înaintea finalei de duminică, 1 februarie (ora 10:30, în direct pe Eurosport și HBO Max), și-a formulat pronosticul, desemnându-l pe iberic drept „marele favorit pentru a cuceri titlul la Open-ul australian”.

În încheierea discuției, a reamintit că „jucătorul este șeful, el este cel care plătește, iar restul trebuie să se conformeze”. Situație în care el nu s-a aflat însă în numeroșii ani în care l-a antrenat pe nepotul lui. „Eu nu am primit salariu de la Rafa, de aceea am avut libertatea de a fi exigent cu el și de a pregăti un băiat foarte educat”, a conchis Toni Nadal.

În acest sens, a fost antrenorul cel mai de succes în ce privește titlurile majore ale sportivului său, 16, până când a fost depășit în 2020 de slovacul Marian Vajda, care a ajuns la 17 alături de Novak Djokovic.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.