Marius Baciu (50 de ani), fost fundaș la Steaua, l-a lăudat pe Iulian Cristea (31 de ani), apărătorul Universității Cluj, pentru prestația din Giulești, unde echipa antrenată de Cristiano Bergodi (61 de ani) s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor de la Rapid.
Grație acestui succes, U Cluj a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în play-off, ajungând pe locul 5, cu 39 de puncte, la 6 în spatele Rapidului, care se află pe poziția a treia.
Marius Baciu, încântat de evoluția lui Iulian Cristea în Rapid - U Cluj 0-2: „Cred că a vrut să demonstreze că l-au pierdut ușor”
Încântat de prestația lui Iulian Cristea, Marius Baciu este convins că fundașul central a avut o ambiție în plus pe Giulești, unde a evoluat acum două sezoane, însă n-a primit foarte multe șanse și a fost cedat la U Cluj liber de contract după doar 14 apariții în Superliga.
„Aş vrea să scot în evidenţă cei doi fundaşi centrali, plus un portar deosebit. O siguranţă fantastică. Pe Cristea cred că nu l-am mai văzut să joace atât de bine şi atât de sigur de multă vreme. Cred că a vrut să demonstreze rapidiştilor că l-au pierdut atât de uşor. Cisse, acelaşi lucru, am văzut o siguranţă extraordinară.
Un jucător care, la Galaţi, nu l-am văzut atât de sigur, de bine, cum l-am văzut în meciul de astăzi, cu pase precise. Şi cu un Bic, în mijlocul terenului, care făcea tranziţia între atac şi apărare foarte bine”, a declarat Marius Baciu, potrivit primasport.ro.
Iulian Cristea ajungea la Rapid în vara anului 2023, liber de contract de la FCSB, pentru care evoluase în precedentele 4 sezoane și jumătate.
Cristea nu a primit foarte multe șanse la Rapid, pentru care a bifat doar 14 apariții în Superliga, ajungând ulterior la U Cluj, tot liber de contract.
VIDEO. Rapid - U Cluj » Mendy deschide scorul dintr-un corner
Sursă video: Prima Sport 1
{{text}}