Dayot Upamecano (27 de ani) n-a semnat nici acum prelungirea contractului cu Bayern, iar clubul ia în calcul să-i retragă oferta făcută.
Ca și parafat la un moment dat, acordul dintre Bayern și internaționalul francez Dayot Upamecano pentru prelungirea contractului este în pericol. Impresarii apărătorului de 27 de ani n-au apărut nici acum la Munchen, pentru încheierea actelor, iar președintele de onoare al clubului, Uli Hoeness suspectează că aceștia vor să-l deturneze pe „Upa”.
„Știu că el și familia lui se simt foarte confortabil la München. Cu toate acestea, mă tem că agenții lui vor face tot posibilul să-l îndepărteze de München. Sunt consternat de acest comportament”, a comentat fostul mare internațional german pentru Sky Sport Germania.
Bayern Munchen i-ar putea retrage oferta lui Dayot Upamecano
Hoeness și Karl-Heinz Rummenigge, principalii factori de decizie în club, i-au dat undă verde directorului sportiv Max Eberl să retragă oferta de prelungire pe care o agreaseră cu jucătorul și cu anturajul său dacă acesta mai tărăgănează lucrurile.
Bayern i-a propus lui Upamecano o prelungire până-n 2030 sau 2031 a înțelegerii scadente în luna iunie. Salariul oferit este de 20 de milioane de euro pe an, brut, și se pare că i se acceptase și o clauză de reziliere cifrată la 65 de milioane de euro, valabilă pentru vara lui 2027.
Sky Sport Germania sugerează că Real Madrid ar fi intrat pe fir
Printre cluburile interesate de serviciile sale sunt Real Madrid, PSG și Liverpool. Campioana Angliei și-a cumpărat deja fundaș, pe Jeremy Jacquet, de la Rennes, astfel că în cursă au rămas primele două.
Sky Sport sugerează că Real ar fi intervenit pentru a-l deturna, deși, la un moment dat, președintele Florentino Perez îl refuzase din cauza pretențiilor considerate „prea mari”, ce ar fi dat peste cap ierarhia salariilor pe Santiago Bernabeu.
{{text}}