Stipe Perica (30 de ani) este tot mai aproape de despărțirea de Dinamo. Intrat în dizgrația lui Zeljko Kopic, atacantul croat se află pe radarul unui club din Serie B pentru un eventual transfer, în ultimele ore de mercato. Din informațiile Gazetei Sporturilor, Mantova încearcă o mutare, în speranța de a-și completa lotul care are obiectiv evitarea retrogradării.
Vârful nu mai reprezintă o opțiune pentru „câini”. În ultima partidă, cu Petrolul, încheiată la egalitate, 1-1, Perica nu a fost inclus în lot. „A avut contacte cu câteva cluburi și vom ști mai multe zilele viitoare. E jucătorul nostru, dar are câteva opțiuni. Vom vedea!”, și-a argumentat decizia antrenorul dinamovist.
Stipe Perica, în discuții cu Mantova
Transferat la Dinamo în urmă cu un an, Stipe Perica are mai multe opțiuni de transfer, printre care și Mantova, club care s-a interesat de serviciile sale în ultimele ore. „I biancorossi” se află în lupta pentru rămânerea în Serie B, după 22 de runde disputate, ocupând poziția a 18-a, prima direct retrogradabilă.
O posibilă mutare ar putea fi realizabilă până la 21:00, ora României, în situația în care Dinamo nu ar dori să-l declare liber de contract.
Perica a bifat 16 partide în Superliga 2025-2026 și a înregistrat o medie de joc de doar 29 de minute. Vârful a înscris de două ori, cu Unirea Slobozia și Metaloglobus, și a oferit două pase decisive. Înțelegerea sa cu formația din „Ștefan cel Mare” expiră în vara anului 2027.
În doar două meciuri a fost titular Stipe Perica la Dinamo, în ediția actuală de Superliga. Foto: Imago550.000 de euroeste cota de piață a lui Stipe Perica, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com. În 2025, Dinamo l-a înregimentat fără costuri, după ce atacantul se despărțise de HNK Rijeka.
Sporting Gijon, formație din liga a doua spaniolă, s-a mai aflat, de curând, pe urmele jucătorului care a mai evoluat, în Italia, pentru Udinese și Frosinone.
Bursa transferurilor la Dinamo
Antrenor: Zeljko Kopic (confirmat)
Veniri: Valentin Țicu (Petrolul), Ianis Târbă (Celta Vigo)
Reveniri: Raul Rotund (Unirea Slobozia), Vadym Kyrychenko (CS Dinamo)
Plecări: Raul Rotund (ASA Tg. Mureș), Charalampos Kyriakou (AEK Larnaca)
Stipe Perica, deocamdată, e jucătorul clubului, vedem ce se va întâmpla. Este un jucător sub contract, vedem ce se va întâmpla.
- Andrei Nicolescu, după Dinamo - Petrolul 1-1
{{text}}