Fotbal   •   Nationala   •   PROBLEME

Mircea Lucescu a fost din nou internat de urgență » Toate detaliile

Mircea Lucescu este din nou la spital // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 02 februarie 2026

Selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) are din nou probleme de sănătate, la doar o săptămână de când a fost externat. Acesta a fost din nou internat de urgență în cursul zilei de luni, 2 februarie.

Cu mai puțin de două luni înainte de barajul cu Turcia, pentru Cupa Mondială din 2026, selecționerul primei reprezentative are noi probleme de sănătate.

Acesta a fost internat la Spitalul Universitar din București, potrivit fanatik.ro. Selecționerul a mers pentru a face un control cardiologic, dar din cauza gripei severe nu răspunde la tratamentul cu antibiotice, motiv pentru care doctorii au decis să îl interneze și să îl țină sub supraveghere. Sursele GSP confirmă informația.

Mircea Lucescu este din nou la spital


Problemele selecționerului au debutat înainte de Revelion, motiv pentru care nu a mers să vadă echipele românești în cantonamentul din Antalya, așa cum s-a întâmplat anul trecut. 

Mircea Lucescu a contractat o gripă foarte puternică la începutul anului și chiar dacă problemele au părut că se rezolvă, acesta a fost din nou internat la începutul săptămânii.

Selecționerul a mers luni la un control cardiologic, iar medicii au decis să îl interneze întrucât nu răspunde la tratamentul cu antibiotic, pe fondul unui sistem imunitar scăzut. Acesta va rămâne în spital internat cel puțin trei zile.

În perioada următoare, Lucescu urmează să fie supus mai multor analize amănunțite, pentru a se vedea exact care sunt problemele și a se găsi tratamentul potrivit.


România joacă în mai puțin de două luni cu Turcia

România va juca contra naționalei Turciei pe 26 martie, la Istanbul, în semifinala barajului de calificare la Cupa Mondială din 2026.

Dacă va trece de Turcia, România va juca în finala pentru CM cu învingătoarea meciului Slovacia – Kosovo, pe 31 martie.

Dacă va trece de cele două adversare, România va juca în grupa D la Mondial. Adversare ar fi SUA (una dintre țările organizatoare), Australia și Paraguay.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.