Mikel Arteta (43 de ani), antrenorul lui Arsenal, a ironizat sugestia lui Paul Scholes (51 de ani), fost jucător la Manchester United, conform căreia Arsenal ar fi cea mai plictisitoare echipă care ar putea câștiga Premier League, insistând că, în alte țări, echipa sa este considerată ca fiind cea mai spectaculoasă din Europa.
Aceste declaratii vin înainte de meciul pe care „tunarii” îl vor juca împotriva lui Chelsea. Meciul din Cupa Ligii Angliei este programat în această seară, de la ora 22:00. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Digi Sport 2. În meciul tur, Arsenal s-a impus cu 3-2.
Mikel Arteta îi răspunde lui Paul Scholes
Paul Scholes, fostul mijlocaș al „diavolilor roșii”, și-a argumentat afirmația subliniind numărul redus de goluri marcate de atacanții lui Arsenal în acest sezon și dependența echipei de fazele fixe.
„Dacă Arsenal câștigă campionatul, aceasta ar putea fi cea mai slabă echipă care ar putea câștiga campionatul. Dacă te gândești să alegi o echipă a sezonului și să-i alegi pe cei patru din față, nimeni din echipa Arsenal nu intră în joc. Uitați-vă la campionii anteriori: atacanții lui Liverpool, geniali. Posibil singurul este Saka, și nu cred că a fost genial. Nu a marcat multe goluri anul acesta sau pase decisive”, declarația inițială a lui Scholes.
Viktor Gyokeres, noul atacant al echipei, este golgheterul clubului în campionat, cu 6 reușite, iar Arsenal a înscris 17 goluri din faze fixe, cu trei mai multe decât orice altă echipă din Premier League.
În timpul carierei, mijlocașul a câștigat 11 titluri de campion, toate cu Manchester United.
Paul ScholesÎntrebat despre declarațiile lui Scholes, Mikel Arteta, antrenorul „tunarilor”, a reacționat:
„Eu aud exact contrariul: peste tot în Europa se spune că suntem cea mai spectaculoasă echipă: cele mai multe goluri, cele mai multe meciuri fără gol primit. Poate că am surse diferite. Nu știu la ce persoane vă referiți. Trimiteți-mi numele, adresele și emailurile și poate putem discuta, dar nu vă pot oferi o carte întreagă cu toți acești oameni.
Cel mai important este să aducem echipa, jucătorii și toți suporterii împreună pentru a se bucura de acest moment. Asta mă motivează cu adevărat. Câștigarea trofeelor este un ciclu pe care vrei să-l repeți constant, iar noi încă trebuie să facem asta. Unii dintre jucători nu au mai făcut-o niciodată, deci este mereu o premieră. Cred că grupul este convins că avem capacitatea de a reuși”, potrivit The Guardian.
Mikel Arteta
{{text}}