FC Barcelona a investit aproximativ patru milioane de euro în producția a 300.000 de articole de echipament oficial care nu au fost niciodată folosite și care sunt în prezent abandonate într-un depozit. Decizia de a-și fabrica propriile echipamente a fost luată în timpul negocierilor tensionate cu Nike pentru reînnoirea contractului de sponsorizare, ca o măsură de precauție.
Comanda, care includea echipamente complete pentru toate secțiile clubului și mii de tricouri ale echipei principale de fotbal, a fost o măsură de precauție, a dezvăluit El Pais. În fața riscului unei rupturi cu Nike, relatează publicația spaniolă, conducerea prezidată de Joan Laporta a dorit să se asigure că echipele vor avea cu ce juca și că fanii vor putea cumpăra tricoul sezonului, chiar și fără logo-ul multinaționalei americane, potrivit abola.pt.
Negocierile cu Nike, partener al clubului din 1998, ar fi fost „extrem de dificile”. Clubul catalan considera contractul în vigoare depășit și cerea, printre altele, controlul asupra vânzărilor online. Incertitudinea a fost atât de mare încât clubul „blaugrana” au explorat chiar și alternative, precum Puma.
Echipamentul misterios al Barcelonei zace într-un depozit
Josep Maria Meseguer, responsabil pentru Barça Licensing and Merchandising (BLM), a confirmat operațiunea, justificând-o ca un plan de contingență. „Aveam nevoie de un plan B în cazul în care nu se ajungea la un acord, pentru a putea începe sezonul în mod normal. Trebuia să acoperim nu doar fotbalul, ci și baschetul, voleiul, rugby-ul, hocheiul… Și toate acestea aveau o complicație suplimentară”, a explicat el.
Deși Meseguer nu a specificat costul exact, surse apropiate procesului au declarat pentru sursa menționată mai sus că valoarea se situează între patru și cinci milioane de euro. Tricourile de fotbal produse poartă marca Bihub Tech, de la Barça Innovation Hub, și aveau un preț de vânzare cu amănuntul stabilit la 89 de euro.
Responsabilul BLM a confirmat că articolele rămân „conservate, depozitate” și că, până în prezent, „nu li s-a dat nicio destinație”. Orice utilizare viitoare a acestor echipamente, fiind „piese tehnice”, va trebui să obțină aprobarea Nike, care deține drepturile exclusive.
În noiembrie 2024, Barcelona a anunțat reînnoirea contractului cu Nike până în 2038, printr-un acord evaluat la aproximativ 1,7 miliarde de euro. Pactul, descris de președintele Joan Laporta ca „cel mai bun contract de echipament sportiv din lume”, a fost încheiat cu medierea agentului Darren Dein, care ar fi primit un comision substanțial, estimat la aproximativ 50 de milioane de euro.
{{text}}