Stoperul Matei Ilie (23 de ani, 1,91m) ar putea să o părăsească pe CFR Cluj pe finalul acestei perioade de mercato. Fereastra de transferuri în România se încheie pe 9 februarie, iar Daniel Pancu, tehnicianul clujenilor, este conștient că jucătorul ar putea pleca de la echipă zilele viitoare.
Matei Ilie joacă la CFR Cluj din 2023, după ce, în perioada junioratului, a trecut prin Italia, la Sesto Giovanili, Padova, Verona. Fiul fostului fotbalist Costel Ilie a stârnit interes la începutul acestui an și chiar dacă momentan nu s-a concretizat nimic, timpul nu este trecut.
În conferința de presă premergătoare jocului cu UTA Arad, programat miercuri seara, de la ora 18:00, Pancu a vorbit despre posibilitatea să îl piardă pe Matei în următoarele zile. Știe însă că, în acest context, i-ar trebui nu unul, ci doi fundași centrali care să îl înlocuiască.
Matei Ilie o poate părăsi pe CFR Cluj în această iarnă
„Nu știu dacă va pleca sau nu, clubul e pe primul plan. Sigur că orice plecare a unui jucător important, cum este Matei în momentul de față, e importantă. Sigur prima variantă o aveam la dispoziție aici, vorbim despre Masic, dar din punctul meu de vedere, cuplurile care sunt cel mai greu de omogenizat sunt cele de fundași centrali.
La mijlocași centrali lucrurile sunt mai ușoare pentru că mai ai pe cineva în spatele tău, dar cele mai grele sunt la fundași centrali, ori în momentul de față Sheriff și Ilie e un cuplu de fundași centrali sudat. Așa că va fi o pierdere, cu siguranță.
Dacă pleacă Matei, vor trebui să vină doi fundași, nu unul. Suntem pe finalul perioadei de transferuri, situația pentru mine nu e plăcută, dar în același timp provocările astea îmi plac. Și, din ce știu, se lucrează la sosiri”, a spus Daniel Pancu, în conferința de presă premergătoare meciului cu UTA, extrem de important în economia play-off-ului.
Matei Ilie, foto: Imago ImagesMatei Ilie a stârnit interes
Încă de la începutul anului stoperul în vârstă de 23 de ani a intrat pe radarul mai multor formații, iar ardelenii caută să găsească opțiunea cea mai bună pentru a-l vinde și pe fostul internațional U21.
„Nu vă pot da nume de echipe, dar nu ascund că, în acest moment, avem contacte în Portugalia, Rusia, Olanda, Belgia, Turcia, Cipru și Arabia Saudită. E vorba despre un interes real pentru Ilie, dar nu am ajuns cu nimeni momentan la nivelul ultimului pas, adică o ofertă concretă. Lucrurile sunt însă destul de avansate pe anumite piste”, spunea impresarul jucătorului, Pino Letterio, într un interviu pentru GSP, în urmă cu o lună.
Sunt fundași centrali buni în campionatul nostru. Eu vreau să vorbesc despre fundașul în care am mare încredere și cred că va ajunge la un nivel mult mai sus. Îmi place Matei Ilie, de la CFR Cluj. Cred că are potențial și cred că poate deveni un fundaș central inclusiv pentru echipa națională
- Dorin Goian, la GSP Live
27 de meciuri a jucat Ilie Matei în acest sezon pentru CFR Cluj, în toate competițiile, adunând 3 goluri și 3 assist-uri
1,7 milioane euro e cota lui Ilie Matei pe portalul de specialitate transfermarkt.com
{{text}}