Dinamo și-a trimis echipa secundă într-un stagiu de pregătire, de 10 zile, în Turcia, în Antalya. Clubul antrenat de Petru Botezatu a anunțat lotul complet, iar un detaliu atrage atenția.
Mental coach este nimeni altul decât Wilfried Moke (37 de ani). Fostul jucător de la FCSB a lucrat în prima parte a sezonului în cadrul primei echipe.
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, n-a fost mulțumit de rezultate, iar Moke a fost trimis la echipa secundă a clubului, alături de alți fotbaliști care au cochetat cu prima echipă.
În acest moment, Dinamo II este pe locul 11 în Seria 3 din Liga 3, după 17 etape scurse în prima parte a sezonului, cu un punct avans față de ultima clasată, FC Voluntari II. Echipa n-are niciun obiectiv stabilit, fiind la primul sezon în C.
Dinamo II, cantonament în Antalya
În cantonament, echipa a doua a clubului va juca două partide amicale, cu Grasshopper Zurich II (6 februarie), respectiv SV Pforzeim (12 februarie).
Dinamo II, cantonament în Antalya // foto: FacebookPână acum, Dinamo II s-a pregătit pe plan local, iar în următoarele 10 zile va continua stagiul în Antalya.
Cele mai cunoscute nume de jucători, care au cochetat cu prima echipă, sunt cele ale lui Denis Oncescu (portar, 21 de ani), Alexandru Tabuncic (fundaș dreapta, 19 ani) și Vadym Kyrychenko (atacant, 20 de ani)
Dinamo va efectua un stagiu de pregătire în Antalya, perioada 3-13 februarie, iar Moke va fi cel care se va ocupa de mentalul fotbaliștilor.
Lotul deplasat în Turcia:
1. Oncescu D. (P)
2. Cherciu V. (P)
3. Stoican D.
4. Năstase A.
5. Enache M.
6. Oancea C.
7. Oprea R.
8. Tabuncic A.
9. Lazăr D.
10. Iordache C.
11. Creangă D.
12. Mititelu E.
13. Pintilie S.
14. Panga N.
15. Sorea V.
16. Marinescu L.
17. Dina O.
18. Savu D.
19. N’Giuwu M.
20. Tarbu R.
21. Mangata A.
22. Kiricenko V.
23. Gavrilă D.
24. Trandafir A.
Staff
1. Botezat Petru(Antr. Principal)
2. Bagrin Oleg (Antr. Asistent)
3. Ben Salah Haythen (Preparator)
4. Vicentiu Dragomir (Antr. Portari)
5. Moke Abro Wilfried (Mental Coach)
6. Toma Cristian(Medical)
7. Constantin Stoian(Team Manager)
Program meciuri
- 6 februarieDinamo 2 - Grasshopper Zurich 2 (Elveția)Ora: 11.00 (10.00 - ora României)
- 12 februarieDinamo 2 - SV Pforzeim (Germania)Ora: 11.00 (10.00 - ora României)
{{text}}