Sporturi   •   Olimpiada 2008   •   ATLETISM

Sorin Matei: "Dacă există suspiciuni de dopaj, atletele nu pleacă la JO până la lămurirea situaţiei"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 31 iulie 2008

Preşedintele FR de Atletism, Sorin Matei, a declarat, joi, că forul pe care îl conduce nu a fost informat despre rezultatele controlului antidoping în cazul atletelor Elena Antoci şi Cristina Vasiloiu, dar a menţionat că sportivele nu vor pleca la Beijing dacă există suspiciuni de dopaj.



"La federaţie nu am primit încă rezultatele testelor antidoping în cazul celor două atlete. Nu aş avea niciun interes să ascund o astfel de informaţie. Dacă, Doamne fereşte, ar fi adevărat, cred că trebuie să fii nebun să trimiţi la Olimpiadă sportivi asupra cărora planează suspiciuni de dopaj. Dacă testul antidoping ridică suspiciuni de dopaj, sportivele nu vor pleca la Beijing până la lămurirea situaţiei", a precizat Sorin Matei.



Atletele Elena Antoci şi Cristina Vasiloiu, componente ale lotului olimpic de atletism pentru JO-2008, sunt suspecte de dopaj cu EPO, potrivit probei A a testului antidoping efectuat de către laboratorul de la Lausanne, la solicitarea ANAD, control plătit de COSR.



Cele două sportive sunt antrenate de tehnicianul Eleodor Roşca, acelaşi care a pregătit-o şi pe atleta Liliana Popescu, depistată pozitiv cu EPO, în luna mai, la un concurs în Alger.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.