Sporturi   •   Formula 1   •   RED BULL

Max Verstappen dezvăluie cum își menține viața „normală”: „Nu am nevoie să cunosc celebrități. Fac ce trebuie și merg acasă”

Max Verstappen dezvăluie cum își menține viața „normală”: „Nu am nevoie să cunosc celebrități. Fac ce trebuie și merg acasă”

Articol de Cezar Titor   —  miercuri, 04 februarie 2026

Într-un interviu acordat înaintea startului noului sezon de Formula 1, Max Verstappen, 28 de ani, cvadruplu campion mondial cu Red Bull, se descrie ca un om simplu, concentrat exclusiv pe performanță, nu pe faimă sau anturaje celebre. Pilotul olandez spune că nu simte nevoia să se schimbe sau să impresioneze pe nimeni.

Batavul, care s-a luptat la titlul mondial și în 2025 până în ultimul moment, deși piloții McLaren au dominat prima parte a sezonului, subliniază rolul esențial al familiei și al prietenilor apropiați, care îl ajută să rămână cu picioarele pe pământ, în ciuda expunerii uriașe pe care o aduce competiția din „Marele Circ”.

Deși întâlnește frecvent celebrități și oameni influenți, Verstappen afirmă că nu acesta este scopul său: își face treaba pe circuit, apoi se întoarce la o viață normală, pe care încearcă să o păstreze cât mai simplă și lipsită de extravaganță.

Max Verstappen: „Nu am nevoie să cunosc persoane faimoase”


„Încerc doar să fiu eu însumi, sincer. Nu am nevoie să cunosc persoane faimoase. Nu trebuie să mă comport diferit, pentru că știu ce am de făcut, și anume să am performanțe, nu? Dacă nu am performanțe, sunt eliminat. E atât de simplu”, a declarat cvadruplul campion mondial într-un interviu acordat sponsorului TAG Heuer.

„Am prieteni foarte buni în jurul meu care mă mențin cu picioarele pe pământ. La fel și familia mea. Ei sunt cei mai importanți din viața mea. Desigur, pe parcurs, datorită F1, întâlnești mulți oameni importanți, celebrități, cum ai spus, dar nu sunt aici pentru asta. Pur și simplu accept situația. Fac ce trebuie să fac și apoi merg acasă. De aceea încerc să-mi păstrez viața super simplă, nimic extravagant. Încerc doar să trăiesc o viață normală în afara Formulei 1”, a completat „Mad Max”.

„Sunt destul de relaxat. Acele patru titluri vor rămâne”


Privind spre viitor, olandezul recunoaște că nimic nu este garantat într-o carieră de pilot. Se declară recunoscător pentru titlurile deja câștigate, dar împăcat indiferent de ce va urma: dacă vor veni noi succese, le va accepta, iar dacă nu, va fi la fel de liniștit.

În ceea ce privește statutul de legendă al Formulei 1, Verstappen spune că nu se gândește la asta, dar este conștient că cele patru titluri mondiale obținute vor rămâne pentru totdeauna. În final, campionul subliniază că motorsportul va rămâne mereu o parte importantă a vieții sale și își exprimă speranța ca, după retragerea lui, un nou talent olandez să apară, iar pasiunea pentru curse să continue să crească în rândul noilor generații.

Este întotdeauna dificil să-ți spui cu certitudine că vei reuși, pentru că nu știi niciodată cum poate evolua cariera ta. Desigur, am fost norocos să câștig deja multe. Așa cum am spus și atunci, dacă se va întâmpla mai mult, dacă voi obține mai mult, fantastic, grozav, accept, dar dacă nu, este și asta în regulă. Ca personaj, sunt destul de relaxat. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus pilotul olandez.

Întrebat cum s-ar simți peste 20-30 de ani când oamenii se vor referi la el ca la una dintre legendele F1 despre care vorbește astăzi, el a răspuns: „E o întrebare bună. Peste 20, 30 de ani, habar nu am. Nici măcar nu știu exact ce voi face atunci. Dar acele patru titluri vor rămâne. Asta e sigur. Nimeni nu mi le poate lua.”

Cursele vor fi mereu o parte importantă a vieții mele, la fel și distracția. Și, ca pilot olandez, sper că, și după ce mă voi retrage, va apărea un nou talent. De asemenea, sper ca motorsportul național să rămână viu și să stimuleze populația locală, să-i văd și pe ei îndrăgostindu-se de curse.



- Max Verstappen, pilot Red Bull

  • Noul sezon de Formula 1 va debuta pe 8 martie, în Australia.

  • În prealabil, vor exista două perioade de teste, în Bahrain: 11-13 februarie și 18-20 decembrie.

+9 Foto
sursă fotografii: Instagram @ redbullracing, redbull
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.