Ion Pârcălab, 84 de ani, fostul mare fotbalist al lui Dinamo din anii '60, a reacționat, la „cald”, după victoria spectaculoasă reușită de „câini” pe terenul Farului, scor 3-2. Ce a remarcat „Săgeata Carpaților” în triumful de la Ovidiu?
„Câinii” lui Zeljko Kopic au obținut un succes cu accente dramatice pe terenul Farului, scor 3-2, meci în care au fost nevoiți să revină de la 0-1 și 1-2. Golul decisiv a venit pe final, din bocancul lui Alex Pop, omul care o salvase pe Dinamo și pe „Oblemenco” (2-2), dar și în deplasarea cu U Cluj din august (1-0).
Contactat de GSP.ro, „veteranul” dinamovist Ion Pârcălab a comentat victoria prin care roș-albii o egalează la puncte pe Rapid. Cele două rivale bucureștene au 48 de puncte și luptă una împotriva celeilalte pentru primul loc la finalul sezonului regulat.
Ion Pârcălab, după Farul - Dinamo 2-3: „S-a văzut dăruirea, nu pot decât să-i felicit!”
„Arată de parcă ar fi născuți la Dinamo”, sună una dintre concluziile lui Pârcălab, impresionat de jocul colectiv etalat de băieții lui Kopic:
„La un moment dat, mă gândeam că se va termina meci nul și că nu se poate mai mult, dar au luptat până în ultimele minute și au câștigat pe merit, după părerea mea. A fost un joc bun, Farul a dat o replică bună, așa cum era de așteptat.
A fost un meci greu, ne-au și condus cu 2-1, dar am avut tăria să egalăm și să câștigăm în ultimele minute. Nu pot decât să-i felicit pentru modul în care au abordat jocul și pentru dăruirea care s-a văzut în teren.
Boateng a dat golurile, dar, în general, mi-a plăcut echipa. La Dinamo, e o echipă unită, joacă unul pentru celălalt, trebuie să-i luăm la grămadă. Nu se remarcă cineva individual, ei formează un lot foarte bine sudat și au ceva... Arată de parcă ar fi născuți la Dinamo!
Joacă frumos, îi văd cum aleargă, cum se îmbrățișează și toate lucrurile acestea îmi dau de înțeles că e o unitate extraordinar de mare acolo și că vestiarul e foarte organizat.
Alex Pop a intrat și a dat un gol frumos! Am avut puține emoții, mi s-a părut puțin la limită linia, am așteptat puțin să văd VAR-ul, să nu cumva să fi fost ofsaid. Mă bucur din suflet că am câștigat, fiindcă ne așteaptă un meci greu cu Craiova. Luni suntem pe Arenă să vedem meciul! Ori ajungem sus, la locul unu, ori coborâm un loc, două”, a comentat Pârcălab, pentru Gazeta Sporturilor.
VIDEO. Izbăvire alb-roșie! Golul decisiv marcat de Alex Pop în Farul - Dinamo
- sursa video Prima Sport 1
CV Ion Pârcălab
Ion Pârcălab / foto: GSP- Campion al României cu FC Dinamo Bucureşti (4): 1962, 1963, 1964, 1965
- Cupa României cu FC Dinamo Bucureşti (2): 1964, 1968
- Vicecampion al Franţei cu Olympique Nîmes (1): 1972
- În Liga I: 232 jocuri / 66 goluri
- În Liga I pentru FC Dinamo Bucureşti: 194 jocuri / 53 goluri
- În Ligue I (Franţa 1): 83 jocuri / 20 goluri
- În cupele europene: 20 jocuri / 5 goluri
- În echipa naţională: 38 jocuri / 5 goluri (debut: 08.10.1961 / România - Turcia 4-0)
{{text}}