Veste bună din Italia pentru Dan Șucu. Tribunalul din Genova a pus sechestru pe acțiunile deținute de 777 Holdings, reprezentând 23% din capitalul lui Genoa. Prin această decizie, acțiunile minoritare americane ale celui mai vechi club italian vor fi gestionate de un custode până la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive. 777 Holdings ar putea să iasă definitiv din acționarat!
Participația minoritară rămasă în mâinile companiei americane, care face parte în prezent din grupul A-Cap, se confrunta deja cu probleme financiare și a suferit recent o scădere a ratingului de credit, în urma majorării de capital care i-a permis lui Dan Sucu să devină acționar majoritar, având 77% din pachet.
Sechestrul preventiv pus se ridică la 28 de milioane de euro
Ordonanța a fost emisă de Curtea din Genova, prin judecătoarea Francesca Lippi, în urma unei cereri de sechestru formulată de Genoa „în cadrul unei hotărâri menite să stabilească dreptul său de a obține transferul către 777 Holdings al unui credit revendicat de Genoa CFC contra Fingiochi S.r.l. și condamnarea 777 Holdings la plata prețului corespunzător”.
Sechestrul preventiv al bunurilor – mobile și imobile – al creanțelor, banilor, titlurilor de valoare, acțiunilor și al părților sociale aparținând Genoa CFC Holdings Srl se ridică la suma de 28 de milioane de euro.
Dan Șucu, un patron foarte cumpătat la Genoa în cele 12 luni de când a preluat clubul din Serie A / Foto: buoncalcioatutti.itCotidianul genovez Il Secolo XIX scrie că „hotărârea în favoarea clubului este legată de două ipoteze, considerate valabile de către instanță. Prima este existența creditului revendicat de Genoa împotriva 777 Holdings, care e solicitat în procesul pe fond.
Iar cealaltă, existența unui pericol real pentru Genoa de a pierde garanția creditului său din cauza inadecvării activelor 777 Holdings pentru a garanta plata acestuia și a eșecului 777 Holdings de a furniza garanții adecvate.
Dr. Ermanno Martinetto a fost numit custode al acțiunilor și, în conformitate cu legea, va avea „dreptul de a interveni și de a vota la adunările acționarilor”.
„777 Holdings ar putea decide, în fața unei tranzacții cu acționarul majoritar, să iasă definitiv din capitalul lui Genoa”
Prin această decizie, acțiunile minoritare ale clubului patronat de Șucu vor fi gestionate de un custode până la pronunțarea hotărârii judecătorești definiive, termenul fiind greu de prevăzut.
Dan Șucu, alături de Christian Pușcașiu, cu șapcă, la Genoa - VeronaPentru 777 Holdings, care face parte din galaxia A-Cap, compania americană de asigurări creditoare a grupului 777 Partners, există acum două opțiuni: să facă apel la instanță sau să achite datoria!
Prin această decizie, 777 Holdings, care nu mai poate opera ca acționar, ar putea decide, în fața unei tranzacții cu acționarul majoritar, să iasă definitiv din capitalul clubului Genoa.
După recapitalizarea din decembrie 2024, care a salvat efectiv „Grifonul”, Dan Șucu a investit 40 de milioane de euro, devenind acționarul majoritar. De atunci, antreprenorul român deține 77% din acțiunile celui mai vechi club italian.
{{text}}