Sporturi   •   Tenis   •   RECORD

Cine este noua senzație a tenisului mondial » La doar 16 ani, a devenit cel mai tânăr jucător calificat pe tabloul principal al unui turneu ATP

Moise Kouame, cel mai tânăr jucător calificat pe tabloul principal al unui turneu ATP // FOTO: Imago Images

Articol de Cosmin Nistor   —  vineri, 06 februarie 2026

Moise Kouame, un adolescent francez de doar 16 ani și 10 luni, a reușit o performanță rară: calificarea pe tabloul principal al unui turneu ATP, devenind unul dintre cei mai tineri jucători care ating acest prag în ultimii 25 de ani.

Kouame a beneficiat de un wild card la turneul Open Occitanie de la Montpellier și a profitat din plin de șansă. În calificări, tânărul francez i-a învins pe Elias Ymer, iar apoi pe compatriotul său Clement Chidekh, scor 7-5, 6-7(6), 6-3, obținând astfel accesul pe tabloul principal.

Prin această reușită, Moise Kouame a devenit al șaselea cel mai tânăr jucător calificat la un turneu ATP din anul 2000 încoace, alăturându-se unui grup select din care fac parte nume precum Rafael Nadal sau Richard Gasquet.

Cine este Moise Kouame, debutant pe tabloul principal, direct cu un favorit


Pentru primul său meci pe tabloul principal ATP, organizatorii l-au programat pe terenul central, interesul publicului fiind unul considerabil. Adversarul a fost Aleksandar Kovacevic, favorit numărul 8 și finalistul ediției precedente.

Născut pe 6 martie 2009, la Sarcelles (Franța), Moise Kouame este dreptaci și joacă cu rever cu două mâini. Are 1,91 m înălțime, un avantaj important la serviciu și în schimburile de forță, iar specialiștii remarcă deja maturitatea jocului și pregătirea fizică neobișnuită pentru un jucător de 16 ani.

A devenit profesionist în 2025, iar la începutul lunii februarie 2026 a atins cea mai bună clasare a carierei, în jurul locului 550 ATP. În prezent, se află în jurul poziției 552. Prima sa încercare de calificare la un turneu ATP a avut loc în 2025, la Madrid, unde a fost eliminat de Botic van de Zandschulp.

Moise Kouame, cel mai tânăr jucător calificat pe tabloul principal al unui turneu ATP // FOTO: Imago Images

Ascensiune fulgerătoare în 2026

Startul anului 2026 a fost spectaculos pentru Kouame. A început sezonul în jurul locului 830 ATP, iar într-o singură lună a urcat aproape 300 de poziții.

În luna ianuarie, a câștigat două titluri ITF în Franța:

  • M25 Hazebrouck

  • M15 Bressuire

Astfel, a devenit primul jucător născut în 2009 care câștigă un turneu profesionist.

Rezultate importante la juniori

Și la nivel de juniori, Moise Kouame s-a remarcat:

  • Sfert de finală la Roland Garros juniori (2024)

  • Finală la Orange Bowl, unul dintre cele mai prestigioase turnee de juniori (2024)

  • Locul 14 mondial ITF juniori

Specialiștii Federației Franceze de Tenis vorbesc la superlativ despre Kouame, subliniind forța loviturilor, capacitatea de adaptare și inteligența tactică. La doar 16 ani, este descris drept un jucător care „joacă deja ca un Top 300”, conform sportal.blic.rs.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.