Raul Bălbărău (24 de ani), portarul celor de la Petrolul, și-a salvat echipa în meciul cu Rapid, scor 1-1, apoi a oferit declarații la finalul partidei.
La finalul meciului, portarul s-a declarat mulțumit de egal, însă a spus care este marele său regret: că nu a scăpat fără gol primit. Acesta a avut o prestație foarte bună în Giulești, reușind mai multe parade spectaculoase.
Raul Bălbărău, după Rapid - Petrolul: „Îmi doream mult să nu iau gol aici”
„Am făcut un joc foarte bun tactic. Am venit după punct sau puncte, ne întoarcem puțin dezamăgiți. Am condus, dar nu am reușit să ținem de scor. Asta e meseria mea, o fac de mic, aș pune capul în gheată pentru colegii mei și știu că și ei ar face la fel.
A fost foarte greu în repriza a doua, dar ne-am organizat bine. Chiar am fost dezamăgit după gol, îmi doream aici un meci fără gol primit. Antrenament și instinct. M-am bucurat foarte mult că am scos mingea lui Bolgado.
Aceste puncte înseamnă foarte mult, atât în duelul direct cu Slobozia, cât și cu două echipe bune din București. Sper să acumulăm puncte în continuare. Știu ce înseamnă rivalitățile: pentru Petrolul, meciul cu Rapid este cel mai mare derby. Pentru astfel de meciuri ne-am apucat de fotbal”, a spus Raul Bălbărău, la Prima Sport.
Am progresat, creștem de la meci la meci și ne bucurăm de acest lucru. Suntem jos în clasament și aveam nevoie de cel puțin un punct în deplasare. Cartonașul roșu cred că a fost acordat prea ușor. Din punctul meu de vedere, au fost contacte normale de joc. Poate la una dintre faze aș fi putut primi cartonaș galben, dar nu la ambele. La fotbal există astfel de contacte.
În prima repriză am avut câteva ocazii clare și ar fi trebuit să marcăm. Rapid a atacat mai mult decât noi, este o echipă bună și era normal să-și creeze ocazii. Per total, cred că rezultatul este echitabil.
Nu este prima dată când joc împotriva Rapidului. Mă bucur că tatăl meu a fost la meci, mă susține mereu. Nu știu cu cine a ținut în seara asta. Mi-a spus că eliminarea a fost acordată prea ușor. Vom mai vorbi după meci.
Îmi este greu că nu voi putea fi alături de colegii mei pentru a-i ajuta, dar toată lumea și-a făcut treaba foarte bine. Lucrurile merg într-o direcție bună și sperăm să acumulăm puncte pentru a începe play-out-ul OK.
- Marco Dulca, mijlocaș lPetrolul
Suntem fericiți că nu am pierdut, foarte important pentru moralul nostru. Joc dificil, la a doua clasată, și am făcut un joc solid, bun. Puteam să și câștigăm, să și pierdem, și a ieșit bine pentru noi. Sunt bucuros că mi-am ajutat echipa, dar sunt mai mulțumit de rezultat. Știam că Rapidului nu îi convine să aibă un joc pozițional, Rapid este o echipă de contraatac, majoritatea golurilor așa le-a marcat. Noi am pregătit bine jocul și am înscris la fază fixă.
Nu e adevărat că unii sunt certați cu Neagoe. Să te cerți cu antrenorul nu are rost! Știți cum e, antrenorul are dreptate. Nu există niciun conflict, a fost o perioadă mai nasoală, dar am știut să gestionăm mai bine lucrurile. Sunt cât de cât normale, moralul este bun. În ultimele 3 jocuri n-am pierdut, am jucat cu echipe ce se bat la campionat. Să rămânem modești ca până acum și să ne salvăm de la retrogradare.
Atmosferă frumoasă rău. Domnul arbitru ne-a întrebat dacă să oprească meciul pentru fumigene, Manea zicea că îl ustură în gât. Cu Gâlcă mă cunosc de când dânsul antrena altă echipă, eu jucam la altă echipă (n.r. - când ambii erau la FCSB). Am un respect pentru dânsul, l-am salutat, i-am urat baftă și lui și cam atât.
- Paul Papp, fundaș Petrolul
{{text}}