Eugen Neagoe (58 de ani), antrenorul Petrolului, s-a declarat mulțumit de remiza obținută de echipa sa în deplasare cu Rapid, scor 1-1, în etapa 26 din Superliga. Totuși, „Geană” este de părere că „lupii galbeni” puteau pleca din Giulești cu toate cele 3 puncte.
Antrenorul Petrolului a oferit, de altfel, declarația serii. Încercând să evidențieze faptul că Petrolul a suferit din cauza greșelilor personale, tehnicianul a spus că nu adversarul le-a făcut „harakiri”, termen care înseamnă altceva.
„Harakiri”, cunoscut și sub numele de „seppuku”, este un ritual de sinucidere prin spintecarea pântecului, practicat de samuraii din Japonia feudală pentru a-și redobândi onoarea, a ispăși o pedeapsă sau a evita capturarea dezonorantă.
Eugen Neagoe, după remiza obținută de Petrolul în deplasare cu Rapid: „Am greșit noi, nu ne-au făcut adversarii «harakiri»”
„Sunt prieten cu Costel, îl respect. A menajat câțiva jucători foarte valoroși, nu am crezut că o să menajeze atâția. Probabil se gândește la meciul din Cupă cu CFR. A fost un program încărcat, unii dintre jucătorii mei au resimțit oboseala. A trebuit să facem și noi anumite înlocuiri, dar jucătorii mei merită felicitări după acest joc împotriva unei echipe foarte bune care se bate la campionat.
Nu cred că am fost cu nimic mai prejos decât Rapidul în această seară. Dacă eram puțin mai atenți, cred că puteam să plecăm cu toate cele 3 puncte.
Atitudinea a fost la fel în toate jocurile, n-am ce să le reproșez jucătorilor. De când am venit eu, am pierdut un singur meci în deplasare, la Arad, pe final, din lovitură liberă. Acasă am pierdut fiindcă le-am făcut cadouri adversarilor. Am greșit noi, nu ne-au făcut adversarii «harakiri»”, a declarat Eugen Neagoe, la Prima Sport.
Am tot citit după meciul cu Dinamo că noi am egalat după o eroare a portarului advers. Dar Dinamo cum a marcat? Un jucător de la noi a greșit o pasă. Deci tot printr-o greșeală au marcat și ei, așa cum am marcat și noi
- Eugen Neagoe, antrenor Petrolul
{{text}}