Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Victor Angelescu s-a convins de Moruțan și Paraschiv după remiza obținută de Rapid cu Petrolul: „Atunci vor ajunge la un nivel optim”

+32 Foto
Dan Șucu și Victor Angelescu, acționarii de la Rapid/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Alexandru Stanciu   —  vineri, 06 februarie 2026

Victor Angelescu, acționar minoritar și președinte la Rapid, a avut o intervenție în direct la TV în urma remizei obținute pe teren propriu cu Petrolul, scor 1-1, în etapa 26 din Superliga.

Oficialul giuleștenilor a fost de părere că Rapid merita mai mult de la acest meci, în care „lupii galbeni” au marcat prin unicul șut cadrat pe poarta apărată în premieră de Dejan Iliev, care a debutat pentru giuleșteni după transferul de la UTA Arad din această iarnă.

De asemenea, Angelescu a explicat de ce Gâlcă a decis să înceapă meciul fără jucători precum Tobias Christensen, Alexandru Dobre sau Andrei Borza, motivul fiind pregătirea meciului decisiv cu CFR Cluj, din grupele Cupei României Betano.

Legat de Daniel Paraschiv și Olimpiu Moruțan, jucători ajunși în Giulești tot în această iarnă, Angelescu este de părere că aceștia vor intra cu adevărat în formă odată cu începerea play-off-ului.


Victor Angelescu, imediat după Rapid - Petrolul 1-1: „Sunt împăcat, meciul cu CFR este vital pentru noi”

„Mă așteptam să înscriem, să câștigăm, dar asta este. Bine că nu am pierdut. Am avut ocazii destul de mari prin Paraschiv și Bolgado. Petrolul a dat un șut pe poartă și ăla a fost gol. Știam la ce să ne așteptăm și normal că ne-am fi dorit să luăm toate cele 3 puncte. N-avem timp să ne gândim prea mult, urmează un meci important”, și-a început discursul Victor Angelescu, la Prima Sport.

Referitor la Olimpiu Moruțan și Daniel Paraschiv, președintele Rapidului a punctat:Eu cred că vor atinge nivelul optim în play-off. Mai ales Paraschiv, care a jucat foarte puțin. Olimpiu poate a fost băgat mai des, a mai prins minute. Au nimerit și această perioadă în care jucăm o dată la 3 zile, trebuie să capete un anumit ritm. Începând cu play-off-ul, ar trebui să fie la un nivel optim”.

Sunt împăcat, meciul cu CFR Cluj pentru noi este vital, de totul sau nimic. Dacă nu câștigăm, ieșim din Cupă! Nu era posibil să se joace cu primul 11 și cu Hermannstadt, și acum, și în meciul cu CFR. Nu puteau să ducă 70-90 de minute aceiași jucători. Vom juca atunci cu cea mai bună echipă și ne-am păstrat jucătorii pentru acest meci. Va fi un meci foarte greu, noi avem doar varianta victoriei. Dar eu am încredere că putem să mergem să câștigăm. Va fi un meci de care pe care.



- Victor Angelescu, președintele Rapidului


Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.