Jandarmeria a aplicat amenzi în valoare de 37.100 de lei ulterior incidentelor de la derby-ul CFR Cluj - U Cluj 3-2.
Meciul dintre CFR Cluj și U Cluj s-a încheiat cu scandal. După fluierul final, antrenorul echipei învinse, Cristiano Bergodi, s-a repezit la arbitru să-i reclame că a fost înjurat de Andrei Cordea, apoi a mers să-i ceară socoteală fotbalistului gazdelor.
Bergodi i-a băgat mâna în gât lui Cordea, iar în meleu creat a ajuns să-l lovească și pe Karlo Muhar, care intervenise în ajutorul coechipierului.
În paralel cu incidentele de pe gazon, a fost agitație mare și la nivelul tribunelor. Unii suporteri ai oaspeților au forțat pătrunderea pe gazon, iar forțele de ordine au recurs la gazele lacrimogene pentru a-i potoli.
Incidentele s-au soldat cu amenzi usturătoare, nu neapărat pentru cei implicați, cât mai ales pentru clubul gazdă și firma de pază angajată de acesta.
Gaze lacrimogene și amenzi usturătoare după CFR - U Cluj: „Au fost interziși pe stadioane”
„La finalul partidei, suporterii echipei oaspete din peluză au încercat pătrunderea pe suprafața de joc. În acest context, a fost nevoie de intervenția imediată a forțelor de ordine, moment în care suporterii nu s-au supus somațiilor, fiind nevoie de folosirea substanțelor iritant-lacrimogene pentru a-i dispersa și a detensiona situația”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.
Au fost aplicate „șapte sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.100 de lei”.
„Organizatorul evenimentului”, adică CFR Cluj, a primit două amenzi, „în valoare totală de 20.000 de lei”. „Societatea specializată de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor care îi revin”, a fost amendată cu 15.000 de lei.
Restul de 2.100 de lei reprezintă cuantumul amenzilor aplicate pentru patru persoane fizice implicate în incidente, din galeria Universității. Cei 4 au fost sancționați și cu „interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni sau un an”.
De altfel, Daniel Pancu, antrenorul lui CFR, a reclamat comportamentul suporterilor lui U: „Rupeau gardurile, se puteau întâmpla lucruri foarte grave”.
{{text}}