Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - CRAIOVA

A jucat la ambele echipe și pune eticheta înainte de Dinamo - Craiova: „Momentul adevărului”

Articol de Eduard Apostol   —  luni, 09 februarie 2026

Mihăiță Pleșan, 43 de ani, a jucat și la Dinamo, și la Craiova și așteaptă cu interes duelul de diseară. Este de părere că doi jucători sunt esențiali pentru fiecare dintre cele două rivale, Cătălin Cîrjan, respectiv Nicușor Bancu

Dinamo - Universitatea Craiova este diseară, de la ora 20:00, pe Arena Națională, într-un duel pentru locul 1. Se confruntă două din cele mai puternice echipe din actuala stagiune. Formații ce vorbesc deja deschis despre lupta la titlu.

7victorii, 4 remize și doar o partidă pierdută au bifat dinamoviștii în ediția curentă de Superliga

Mihăiță Pleșan, înainte de Dinamo - Craiova: „Două echipe grele ale campionatului"


Inclusiv microbiștii neutri așteaptă meciul dintre "câini" și juveți, nu mai vorbim despre simpatizanții celor două cluburi. Până în această dimineață s-au vândut aproximativ 13.000 de bilete, dar Dinamo speră să comercializeze peste 20.000 de tichete.

Mihăiță Pleșan, 43 de ani, fost jucător la ambele formații, este nerăbdător să vadă la lucru fotbaliștii în partida de pe cel mai mare stadion al țării. Fostul fotbalist ofensiv a făcut parte din lotul "câinilor" care au cucerit Supercupa României în 2005, apoi a contribuit la promovarea juveților pe prima scenă în 2014. În prezent, fostul internațional este impresar de jucători.

Mihăiță Pleșan în tricoul oltenilor în urmă cu 12 ani

„Este momentul adevărului pentru ambele echipe. Ooo, ce interesant va fi! Vor vedea exact unde sunt, la ce nivel. Dinamo și Craiova sunt două echipe grele ale campionatului. Ambele au un ritm, au ceva al lor, astfel că vor duce lupta până la capăt", a comentat Pleșan pentru Gazeta Sporturilor.


La Dinamo, Cătălin Cîrjan este fotbalistul ce poate duce echipa pe locul 1. La Craiova? Sunt mai mulți ce pot schimba în bine soarta unui meci, dar Nicușor Bancu e cel mai important. Mai important decât Baiaram, care nu e decisiv! Bancu este punctul fix, trage echipa după el. Este un plus pe faza ofensivă, destabilizează echipa adversă

Mihăiță Pleșan

5victorii a adunat Craiova în 12 deplasări din actualul sezon. A mai adunat alte 4 remize

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.