Andrei Nicolescu, președintele celor de la Dinamo, a precizat clar la finalul duelului cu Universitatea Craiova, scor 1-1, faptul că nu se vor mai face transferuri până în vară.
Deși președintele „câinilor” a promis în repetate rânduri transferuri de la startul perioadei de mercato de iarnă, Dinamo a realizat doar trei mutări, bifând doar jumătate dintre țintele propuse inițial. Argumentul invocat a fost faptul că nu au reușit să găsească fotbaliștii potriviți care să întărească lotul.
Andrei Nicolescu a promis transferuri la Dinamo, dar nu a livrat: 2 din 4 ținte bifate, opțiuni extrem de limitate pentru Kopic în atac
„Probabil ne-a lipsit și Karamoko, altfel arătam. Sunt de părere că mai bine stăm cu lotul actual decât să aducem ceva doar pentru a bifa un transfer. Dacă mai putem să aducem ceva să îmbunătățim, ne dorim asta”, a transmis Andrei Nicolescu la finalul partidei cu Universitatea Craiova.
Înainte de startul perioadei de mercato, președintele celor de la Dinamo anunța că echipa ar avea nevoie de 4 jucători: fundași centrali, o „dublură” la Opruț și un atacant.
Tocmai am încheiat discuția asta la Săftica, și cu Mister (n.r. Zeljko Kopic), și cu Cosmin (n.r. Mihalescu, directorul sportiv al clubului) și patru ar fi numărul ideal. Fundași centrali, să vedem ce opțiuni avem la Opruț, trebuie să găsim o opțiune și acolo pentru o dublură. Evident căutăm și un atacant.
- Andrei Nicolescu, înainte de startul campaniei de transferuri
Promisiunile au continuat aproape până în ultima zi a perioadei de mercato, dar după ce aceasta s-a încheiat pe 9 februarie, bilanțul arată în felul următor:
Dinamo a înregimentat în această perioadă de mercato trei jucători
Din cele 4 ținte anunțate de Andrei Nicolescu în startul perioadei de mercato, „câinii” au îndeplinit doar două: „dublura” la Opruț - Valentin Țicu și un fundaș central - Matteo Duțu, jucător ce poate fi folosit și pentru a îndeplini regula U21. „Câinii” au adus și o aripă, Ianis Tarbă.
Matteo Duțu - 20 de ani, fundaș central, adus de la Milan Futuro, cotat la 250.000 de euro. Este la prima experiență în România. A debutat la Dinamo în victoria formației sale în fața celor de la Farul Constanța, scor 3-2.
Valentin Țicu - 25 de ani, fundaș stânga, înregimentat după și-a încheiat rapoartele contractuale cu Petrolul. Este cotat la 300.000 de euro. A jucat câteva minute în victoria „câinilor” la Constanța, scor 3-2, după o absență de 555 de zile.
Ianis Tarbă - 19 ani, aripă dreapta, adus de la echipa de juniori a celor de la Celta Vigo. Este cotat la 50.000 de euro de site-urile de specialitate. Nu a debutat momentan la Dinamo.
Dinamo a vrut atacant, dar a rămas fără unul! Finalul perioadei de mercato i-a prins pe „câini” fără vârf titular
La capitolul plecări, Dinamo a înregistrat doar două: Charalampos Kyriakou (mijlocaș central defensiv, a semnat cu AEK Larnaca) și Stipe Perica (atacant, a semnat cu Neftchi). „Câinii” nu au încasat nimic în urma acestor despărțiri.
Deși plecarea lui Kyriakou nu s-a simțit deoarece „câinii” sunt acoperiți în compartimentul median, în atac lipsa lui Stipe Perica a lăsat lotul foarte „subțire”. Cu play-off-ul bătând la ușă și o luptă la titlu în vizor, Dinamo îl folosește titular pe Mamadou Karamoko, aripă stânga la bază, dar folosit ca soluție de avarie central. Cealaltă opțiune din lot, ca atacant central de meserie, este Alexandru Pop.
Zeljko Kopic este forțat să recurgă la improvizații. Spre exemplu, cu Karamoko suspendat, croatul a optat pentru Alberto Soro în poziția de atacant, având un rol de vârf fals la partida cu Universitatea Craiova. Improvizația s-a dovedit a fi una bună, iar Soro a înscris în minutul 51 al duelului de pe Arena Națională. De notat că Zeljko Kopic a optat pentru această opțiune cu Alexandru Pop disponibil, pe banca de rezerve.
{{text}}