Andrei Mărgăritescu (46 de ani), fostul mijlocaș din „Ștefan cel Mare”, a comentat pentru Gazeta Sporturilor duelul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova, terminat cu scorul de 1-1.
Campion cu Dinamo în 2007, Andrei Mărgăritescu a observat o problemă în jocul prestat de formația roș-albă. Fostul mijlocaș a menționat că formația lui Zeljko Kopic ar avea nevoie de un vârf, deoarece Alberto Soro, atacantul de 1,73 m înălțime, nu se descurcă atât de bine în acea poziție, chiar dacă spaniolul a reușit să puncteze aseară.
Andrei Mărgăritescu, după Dinamo - Craiova: „Soro nu este atacant, a fost depășit în anumite momente ale jocului. Echipa are nevoie de un vârf”
„Biblia este harta omului. Am văzut adevărul lui Dumnezeu” » Andrei Mărgăritescu, povești colosale cu Borcea, Lucescu și Kadîrov: „Să vă rupeți picioarele dacă a luat vreunul bani” // fotomontaj: Diana Vasilescu (GSP)„Era important ca Dinamo să câștige pentru a arăta că are forță. Astfel de lucruri îți dau speranțe pentru viitor. A fost un meci echilibrat, cu anumite ocazii. Dinamo are șansa să ia campionatul, dar ca să poți lua titlul ai nevoie de ceva mai mult. Dinamo joacă bine, dar pentru a lua un campionat ai nevoie și de alte lucruri, nu doar de un joc bun la mijloc, trebuie să excelezi și în atac.
Mi-a plăcut echipa ca grup, dar pentru titlu ai nevoie și de a forță mai mare în atac. Trebuie să domini în ultima jumătate, să dai goluri, iar Dinamo nu face asta mereu și s-a mai văzut în meciuri. Eu cred că Dinamo are nevoie de un atacant. Soro nu este atacant, a fost depășit în anumite momente ale jocului. Echipa are nevoie de un vârf”, a spus Andrei Mărgăritescu pentru Gazeta Sporturilor.
Chiar dacă nu l-a impresionat prea tare pe Andrei Mărgăritescu pe post de vârf fals, Alberto Soro este cel mai prolific fotbalist de la Dinamo în 2026. Spaniolul de picior drept care poate evoluat atât în bandă, cât și în centrul atacului a participat la patru goluri în acest an.
Etapa 22: Dinamo-U Cluj 1-1, pasă de gol
Etapa 24: Dinamo-Petrolul 1-1, pasă de gol
Etapa 25: Farul-Dinamo 2-3, pasă decisivă, centrare din corner la primul gol marcat de Boateng
Etapa 26: Dinamo- Craiova 1-1, gol
Raportul Wyscout confirmă spusele lui Mărgăritescu. Ca vârf, Alberto Soro a avut doar 13 acțiuni reușite din 50 și numai cinci dueluri câștigate din 24 cu adversarii de la Craiova. Mai mult decât atât, spaniolul nu a câștigat niciun duel aerian din cele opt avute.
Incidentele cu Baiaram i-au adus aminte lui Andrei Mărgăritescu de episodul cu „Poștașul”
Finalul meciului de pe Arena Națională a fost unul destul de tensionat, iar Ștefan Baiaram a intrat într-un conflict cu un suporter. Andrei Mărgăritescu și-a adus aminte de meciul de pe 21 noiembrie 2004 dintre Universitatea Craiova și Dinamo.
În acea partidă, Ovidiu Todoran, liderul galeriei oltene, a intrat în teren și a aruncat cu un fular în Claudiu Niculescu, jucător care plecase în „Ștefan cel Mare” din Bănie.
„Din păcate, aceste lucruri nu ar trebui să fie pe stadion. Sunt suporteri mai pătimași care duc rivalitatea la extrem și nu cred că astfel de lucruri se vor schimba recent la noi. Îmi aduc aminte de incidentul dintre «Poștașul» și Claudiu Niculescu, când a intrat peste el în teren. De atunci erau astfel de lucruri. Între Craiova și Dinamo mereu a fost o mare rivalitate, iar suporterii trăiesc la intensitate maximă”, a mai spus Andrei Mărgăritescu.
Acel meci a fost decis chiar de Andrei Mărgăritescu, în urma golului marcat în minutul 57.
{{text}}