În direct la GSP Live, Ovidiu Ioanițoaia a vorbit despre ce urmează pentru Mircea Lucescu în Belgia, după ce selecționerul a fost externat luni, la prânz, de la Spitalul Universitar din București.
În cadrul intervenției, directorul Gazetei l-a portretizat pe medicul român care urmează să-l consulte pe Lucescu în Belgia, săptămâna viitoare - prof. dr. Ștefan Constantinescu.
Selecționerul României, în vârstă de 80 de ani, a fost internat luni, 2 februarie.
VIDEO | Ovidiu Ioanițoaia vine cu ultimele detalii despre starea lui Mircea Lucescu: „E OK, dar vrea și o a doua opinie”
„Ieri a ieșit din spital. E clar că, dacă i-au dat drumul, l-au externat, înseamnă că lucrurile merg bine, că starea lui e bună. Stă câteva zile acasă, se pregătește să plece săptămâna viitoare la Bruxelles, pentru a afla o a doua opinie de la un specialist de renume mondial, un român, spre bucuria noastră, un compatriot care are și cetățenie belgiană.
E vorba despre prof. dr. Ștefan Constantinescu, 61 de ani, care a terminat Facultatea de Medicină la București, «Carol Davila», în 1988. A plecat între timp la specializări, are una la Memphis, în Tennessee, una la Cambridge, în Massachusetts. Este unul dintre primii specialiști în oncologie moleculară din lume. Este profesor la Universitatea Catolică din Leuven, la 20 de kilometri de Bruxelles, universitate fondată la 1425. Consultă și la Spitalul Saint-Luc din Bruxelles.
Prof. dr. Ștefan ConstantinescuMircea Lucescu ar fi vrut să se ducă mai repede, pentru că are treabă, vine barajul cu Turcia, dar nu erau locuri disponibile atât de rapid. Profesorul Constantinescu l-a programat abia săptămâna viitoare. Merge selecționerul pentru a afla o altă opinie, pentru a se lămuri ce afecțiune are și cât de serioasă este. La București, părerile sunt oarecum împărțite și să sperăm că prof. dr. Ștefan Constantinescu va ajunge la o concluzie mulțumitoare din punctul de vedere al pacientului”, a relatat Ioanițoaia.
Starea lui Mircea Lucescu este bună. Dacă n-ar fi fost, nu l-ar fi lăsat să plece din spital, medicii sunt precauți. El vrea să afle, cum se spune, un „second opinion”
- Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor
România joacă în mai puțin de două luni cu Turcia
România va întâlni naționala Turciei pe 26 martie, la Istanbul, în semifinala barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2026.
Dacă va trece de Turcia, România va juca în finala pentru CM cu învingătoarea meciului Slovacia - Kosovo, pe 31 martie. În cazul unui dublu succes luna viitoare, România va fi repartizată în grupa D la Mondial, alături de SUA (una dintre țările organizatoare), Australia și Paraguay.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
{{text}}