Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre negocierile purtate în finalul perioadei de transferuri din iarnă, care s-a încheiat pe 9 februarie. Doi dintre jucătorii doriți ar putea ajunge la formația roș-albastră la vară, iar GSP a aflat numele unuia dintre fotbaliști.
FCSB a negociat pentru o extremă stânga, însă clubul de care aparține fotbalistul nu a dorit să-l lase să plece în iarnă. Mihai Stoica susține că atacantul lateral are șanse mari să ajungă la FCSB în vară.
Mihai Stoica: „Aveam un atacant lateral stânga care ne-a plăcut foarte mult. Sunt convins că în vară îl vom transfera”
„Am avut o altă poziție pe care voiam să o acoperim, aceea de atacant lateral stânga. Aveam un jucător care ne-a plăcut foarte mult. Sunt convins că în vară îl vom transfera. Mie mi-a plăcut, fiindcă știam că e jucătorul de profilul pe care îl voia Gigi. Un jucător care unu la unu era foarte bun. Noi nu avem un asemenea jucător.
Avem jucător care cer mingea în profunzime, cum sunt Olaru și Bîrligea. Jucători care nu pierd mingea, precum Tănase, Miculescu. Dar nu avem un jucător care să dribleze, să execute adversarul. Jucătorul ăla asta făcea.
Doar că agentul lui ne-a spus că poate fi transferat, am făcut o ofertă, apoi președintele echipei la care activează, și e cam cel mai bun jucător din echipă, a spus că «la noi s-a terminat perioada de transferuri, nu avem cum să-l înlocuim»”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1.
FCSB va negocia și pentru un jucător din Superliga
Mihai Stoica a declarat că a pus ochii și pe un jucător din Superliga, însă a primit informații greșite de la agentul acestuia, motiv pentru care mutarea nu s-a realizat în iarnă. Negocierile vor fi reluate la vară. Deși nu l-a nominalizat, potrivit informațiilor GSP, este vorba de Anderson Ceara, mijlocașul dreapta de la Csikszereda, autorul a 5 goluri în Superliga.
„Și am avut jucător în țară, agentul lui ne-a spus că a vorbit cu conducătorul echipei, ne-a zis că pe suma respectivă poate pleca. Am zis că e făcută, pentru că Gigi și-l dorea foarte tare. Problema a fost că agentul a vorbit cu conducătorul care nu conta la echipă.
După aia, noi am luat legătura cu conducătorul care conta, a zis că nu discută până în vară. În vară, probabil că sunt dispuși la negocieri. Asta a fost situația”, a declarat Mihai Stoica.
{{text}}