Sporturi   •   Altele   •   SITUAȚIE

Ebru Bolat, singura reprezentantă din istoria României în probele olimpice de yachting, a rămas fără finanțare! Cerere către comunitate

Ebru Bolat / Sursă foto: Instagram @Ebru Bolat

Articol de Ionuţ Coman   —  marţi, 10 februarie 2026

Din cauza problemelor birocratice, prima reprezentantă a României în probele olimpice de yachting, Ebru Bolat, cere donații pentru a-și putea continua pregătirea.

În 2024, la Paris, Ebru Bolat devenea prima reprezentantă a României din istorie în întrecerile feminine de yachting la Jocurile Olimpice.

Constănțeanca ducea în premieră tricolorul pe mare, în concursul olimpic din Franța, la clasa ILCA-6, încheind pe un onorabil loc 6.

Un an mai târziu, sportiva în vârstă de 26 de ani mai bifa o performanță spectaculoasă, terminând Campionatele Mondiale în Top 10, cea mai bună clasare din carieră. Noul an a început însă cu o surpriză neplăcută, Ebru Bolat rămânând fără finanțare din cauza birocrației.


Întârzieri de la buget

Lipsită de sprijin, a făcut un apel pentru donații, astfel încât să-și poată continua pregătirea pentru noul sezon competițional. 

„Am încercat mereu să fiu cât se poate de transparentă cu voi, așa că o să spun lucrurile exact cum sunt în perioada asta. În momentul de față, bugetele pentru sport nu au fost încă aprobate la nivel guvernamental, iar finanțările către federații întârzie.

Este o situație temporară care afectează mai multe sporturi, nu doar cazul meu. Vreau să spun foarte clar că pregătirea mea până acum a fost posibilă datorită sprijinului primit din partea federației, a COSR, ANS și a tuturor celor care au fost alături de mine - fără acest sprijin nu aș fi ajuns în punctul în care sunt astăzi.


Perioada aceasta este însă una de tranziție, în care multe dintre costuri trebuie acoperite în avans, iar până când lucrurile se stabilizează, încerc să găsesc soluții pentru a-mi putea continua programul normal de antrenamente și competiții", a atenționat sportiva într-o postare pe Facebook. 

Cerere către comunitate

Chiar dacă a semnat în ianuarie cu CSM Constanța, Ebru Bolat a dezvăluit că are nevoie de 6.000 de euro pentru a respecta programul de antrenament stabilit. Banii pot fi donați în contul ei de 4fund.

„Nu este o postare de plângere. Sportul m-a învățat să caut soluții atunci când lucrurile devin complicate, iar una dintre ele este să apelez la comunitatea care mi-a fost mereu aproape, la oamenii care urmăresc, înțeleg și susțin munca din spatele orelor petrecute pe apă. Pentru a putea continua pregătirea în luna februarie, încerc să strâng aproximativ 6000€, sumă care acoperă costurile de bază din această perioadă.

Toată suma strânsă va fi investită strict în pregătire: zile pe apă, antrenamente la sală, echipament, nutriție, suplimente, transport și logistică. Sunt cu totul implicată în acest proiect și dau absolut tot ce am pentru el. Fizic, mental și financiar", a dezvăluit constănțeanca. 

Orice contribuție ajută, iar dacă nu puteți sprijini financiar, un like sau un share poate face mesajul să ajungă mai departe. Nu există „asta e situația”. Există doar pași înainte și soluții găsite împreună. Iar dacă aveți idei sau alte moduri prin care credeți că m-ați putea ajuta, le ascult cu mare drag. Vă mulțumesc tuturor celor care sunteți deja parte din drumul meu și celor care aleg să fie alături de mine în continuare



- Ebru Bolat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.