International   •   Campionate   •   MLS

Inter Miami a devenit cel mai valoros club din MLS » Se apropie de 1,5 miliarde de dolari!

Inter Miami a devenit cel mai valoros club din Statele Unite ale Americii / Imago Images

Articol de Mihai Șovei   —  miercuri, 11 februarie 2026

Inter Miami a devenit cel mai valoros club din Major League Soccer (MLS) la începutul sezonului 2026, atingând o evaluare de 1,45 miliarde de dolari și depășind astfel Los Angeles FC.

Valoarea clubului Inter Miami a înregistrat o creștere de 22% față de anul 2025, un salt spectaculos care i-a permis să preia prima poziție de la Los Angeles FC, liderul acestui clasament în ultimii patru ani. Clubul din California este evaluat în prezent la 1,4 miliarde de dolari, cu 9% mai mult decât în 2025.

Inter Miami a devenit cel mai valoros club din Statele Unite ale Americii

Potrivit unui raport prezentat de publicația de specialitate sportico.com, Inter Miami a devenit cel mai valoros club din Statele Unite ale Americii.


  • Inter Miami, club fondat în 2018 și care a debutat în competiții în 2020, și-a amplificat exponențial profilul sportiv și economic odată cu sosirea unor staruri precum Lionel Messi, Sergio Busquets și Luis Suarez, avându-l pe David Beckham în funcția de președinte. Mai mult, în 2025, echipa a cucerit pentru prima dată titlul în MLS.

În top cinci, după Inter Miami și Los Angeles FC, se clasează Los Angeles Galaxy (1,17 miliarde de dolari, +5%), Atlanta United (1,14 miliarde, +6%) și New York City FC (1,12 miliarde, +12%). Aceste cinci cluburi sunt singurele, dintre cele 30 de francize ale ligii, a căror evaluare depășește pragul de un miliard de dolari.

Inter Miami, campioana MLS din 2025

În cazul cluburilor Inter Miami și New York City FC, valoarea a crescut exponențial datorită proiectelor de construire a unor noi stadioane, care urmează să fie inaugurate în 2026, respectiv 2027.


Potrivit sursei menționate anterior, valoarea medie a unui club din MLS este de 767 de milioane de dolari, în creștere cu 6% față de 2025. Cu toate acestea, cele douăsprezece francize cu cea mai mică evaluare au înregistrat o creștere medie de doar 2%, în timp ce trei cluburi, Vancouver Whitecaps, CF Montreal și San Jose Earthquakes, au suferit o depreciere.

Noul sezon din MLS umrează să înceapă pe 21 februarie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.