Rich Ruohonen (54 de ani), avocat specializat în vătămări corporale, este rezerva echipei olimpice masculine de curling a Statelor Unite ale Americii prezente la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026. Ajuns la o etate la care majoritatea sportivilor sunt deja retrași din activitate, Rich Ruohonen este cel mai vârstnic american care a luat vreodată parte la Jocurile hibernale.
„Nu sunt tatăl și nici antrenorul”, așa scrie pe tricoul său, pentru a transmite celor din jur statutul său de la Jocurile Olimpice. Colegii săi mai tineri povestesc că el e omul care le prepară omletă înaintea meciurilor importante, le face carne la grătar după victorii și achită fără să comenteze o parte importantă din nota de plată pentru cheltuielile echipei, atunci când e cazul.
De două ori campion al SUA și o prezență constantă în curlingul de peste Ocean, Ruohonen a ajuns în sfârșit la Jocurile Olimpice după mai bine de patru decenii într-un sport pe care l-a deprins diminețile de sâmbătă, de când era în clasa a cincea, în statul său natal, Minnesota.
Drumul până la Jocurile Olimpice din nordul Italiei a fost însă unul sinuos pentru Ruohonen. El s-a retras din curlingul de elită în 2022, după cea de-a șasea încercare eșuată de a se califica la Olimpiadă, concentrându-se asupra concursurilor de veterani și asupra cabinetului său de avocatură.
Pe hârtie, rolul lui Ruohonen este unul limitat: fiind rezervă, este foarte posibil să nu intre nicio secundă în competiție la Jocurile Olimpice. Prezența lui este una mai degrabă părintească și protectoare. El este cel care conduce minivanul închiriat, cel care se ocupă de cumpărături, astfel încât coechipierii săi să poată dormi, pregătește mâncarea în zilele de meci și-și folosește veniturile de avocat de succes pentru a acoperi cheltuielile de călătorie și cazare pe care indemnizațiile olimpice nu le acoperă în totalitate.
Rich Ruohonen și-a acceptat rolul de rezervă: face de mâncare pentru colegii mai tineri și conduce minivanul echipei
Partener la TSR Injury Law, Ruohonen și-a construit o reputație de avocat neobosit, obținând verdicte și acorduri de milioane de dolari pentru clienții săi, victime ale diverselor vătămări corporale, și câștigând multiple distincții de „Avocat al anului” în statul Minnesota.
Colegii îl descriu drept un avocat care pierde rar vreun proces și abordează fiecare caz cu o pregătire meticuloasă, așa, cum de altfel, intră și pe gheață. Ruohonen a început să practice curling cu mai bine de un deceniu înainte ca unii dintre coechipierii săi să vină pe lume și are o mulțime de medalii de la Campionate Mondiale rezervate veteranilor.
Asta nu-l oprește să vină la antrenamentele lotului olimpic american la ora 6 dimineața și acceptă că va sta, cel mai probabil, pe margine cu un cronometru în mână și o glumă bună și motivațională pe buze.
Înainte de a pleca în Italia, Ruohonen a setat un răspuns automat la e-mailuri pentru clienții săi și pentru colegii săi avocați. „Nu sunt la birou”, a scris el, „particip la Jocurile Olimpice”.
{{text}}