Frații Pavăl, printre cei mai bogați români, cu o avere cumulată estimată la 3,7 miliarde de dolari, poartă negocieri pentru achiziționarea rețelei Carrefour România. Fondatorii Dedeman bagă bani și la un club de fotbal, FC Bacău, a cărui echipă masculină de seniori joacă în Liga 2.
Conform topului Forbes, frații Pavăl sunt doi dintre cei mai bogați 6 români. Averea lui Dragoș Pavăl este estimată la 2,2 miliarde de dolari, iar a fratelui Adrian la 1,5 miliarde.
Compania Pavăl Holding, care servește drept vehicul de investiții pentru fondatorii Dedeman, este implicată în prezent în negocieri pentru preluarea operațiunilor din România ale retailerului Carrefour, compania franceză multinațională care a intrat pe piața noastră în 1999 și a deschis primul hipermarket aici doi ani mai târziu.
Frații Pavăl, sponsori la FC Bacău, cumpără lanțul Carrefour: 823 milioane de euro
Potrivit Forbes, valoarea tranzacției se va ridica la 823 milioane de euro, suma la care a fost evaluată Carrefour România.
Această tranzacție face parte dintr-un plan mai complex de restructurare a strategiei gigantului francez, care a vândut și operațiunile din Italia.
„Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluția modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi și ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman.
Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relația cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor românești. Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos crește doar alături de comunitatea care îl susține”, a comentat Dragoș Pavăl, președintele Pavăl Holding.
Dragoș (stânga) și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman
331.732.563 euroeste profitul realizat de Pavăl Holding SRL în 2024, conform termene.ro
„Vânzarea Carrefour România reflectă progresul solid al procesului de revizuire a portofoliului inițiat la începutul anului 2025. În urma tranzacțiilor semnificative finalizate în ultimele 12 luni, în special preluarea tuturor participațiilor minoritare în Carrefour Brazilia și vânzarea Carrefour Italia, Grupul își continuă transformarea și se concentrează asupra celor trei piețe strategice principale.
În acest context, vom prezenta pilonii-cheie ai planului nostru strategic săptămâna viitoare. Doresc să mulțumesc tuturor colegilor din cadrul Carrefour România pentru dedicarea și profesionalismul lor, care au contribuit la construirea unui business solid.
Sunt încrezător că acest acord cu Pavăl Holding va reprezenta o oportunitate importantă pentru dezvoltarea și succesul continuu al companiei”, a transmis și Alexandre Bompard, Chairman și CEO Carrefour.
Cele trei „piețe strategice principale” pentru Carrefour sunt Franța, Brazilia și Spania.
Conform sursei citate, Carrefour operează în România o rețea formată din 478 de unități comerciale: 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 magazine de tip discount.
Frații Pavăl sunt implicați și în sport
Amintim că frații Pavăl investesc și în fotbal, fiind sponsor principal la clubul FC Bacău, a cărui echipă masculină de seniori evoluează în Liga 2.
Vara trecută, GSP.ro a arătat cum clubul băcăuan a avut venituri din sponsorizări la egalitate sau chiar peste formații redutabile din PRIMA ligă, precum Dinamo și CFR Cluj. Dedeman este afișată pe partea din față a echipamentelor de joc a băcăuanilor.
{{text}}