Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

A primit ofertă din TOP 5 Europa și vrea să plece de la Rapid

Victor Angelescu, Daniel Sandu și Alex Pașcanu, înainte de Rapid - Csikszereda / Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de Bogdan Fechită   —  joi, 12 februarie 2026

Daniel Sandu, directorul departamentului de scouting de la Rapid, a primit o ofertă din străinătate și intenționează să-i dea curs.

Din noiembrie 2021 la Rapid, Daniel Sandu se pregătește să schimbe decorul. Directorul departamentului de scouting a primit o ofertă pe care înclină să o accepte, conform fanatik.ro.

Daniel Sandu a primit ofertă din TOP 5 Europa și vrea să plece de la Rapid

GSP.ro a aflat că propunerea vine din TOP 5 campionate, una dintre ligile europene de top. Sandu intenționează să-i dea curs, considerând-o a fi o deosebită oportunitate profesională.


Angajat de Rapid în 2021 ca scouter, Sandu a fost promovat în vara lui 2024 în funcția de director sportiv. După ce sezonul 24/25 s-a transformat într-un fiasco, a fost retrogradat în funcția de director al departamentului de scouting. El se prezintă pe profilul de LinkedIn și ca „asistent al directorului sportiv” actual, Mauro Pederzoli.

Pe rețelele sociale, Sandu se descrie ca „un profesionist extrem de motivat”.

Am trăit în Statele Unite, în Franța și Belgia până acum, iar acum caut să aduc plusvaloare în peisajul fotbalului românesc. Ambițios să schimb percepțiile și să-mi aduc contribuția la dezvoltare, sunt deschis să construiesc o rețea și să lucrez alături de oameni din întreaga lume”, a adăugat el.

Daniel Sandu, în septembrie: „Am câștigat această vară”


În septembrie, după un mercato în care i-a adus pe Antoine Baroan, Lars Kramer, Franz Stolz, Leo Bolgado, Drilon Hazrollaj, Kader Keita și Raul Stanciu, Sandu scria pe LinkedIn că „am câștigat această vară, am sortat un amestec uimitor de jucători pentru Rapid”.

În aceeași postare, se declara „bucuros să încep al patrulea an la club și să contribui la eforturile de a transforma Rapid în unul dintre cele mai bune și serioase cluburi din România și Europa de Est”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.