Oțelul a transmis prin intermediul unui comunicat că decizia Tribunalului Galați de deschidere a procedurii de insolvență a fost suspendată.
Oțelul a fost în insolvență temporar, timp de o săptămână și jumătate, pentru o datorie de 11.250 de euro față de Stiven Plaza, fostul atacant al echipei.
După deschidere procedurii de insolvență, clubul din Galați a făcut apel. Vineri seară, Oțelul anunțat că a avut câștig de cauză și procesul de insolvență a fost anulat.
Oțelul a anunțat că procesul de insolvență a fost anulat
„SC Oțelul Galați informează suporterii, partenerii și opinia publică faptul că problemele juridice, create ca urmare a unei cereri de insolvență formulate împotriva clubului, au fost gestionate cu succes.
Astfel, în acest moment, activitatea clubului se desfășoară normal, fără a fi afectată de decizia inițială a Tribunalului Galați, care a fost suspendată, cu efect imediat. De asemenea, procesul de licențiere nu este influențat, iar activitatea sportivă și administrativă continuă fără probleme”, a transmis Oțelul, pe site-ul clubului.
De altfel, Oțelul anunțase încă de joi că a plătit datoria de 11.250 de euro, echivalentul a 57.300 de lei. Pragul minim pentru deschiderea unui dosar de insolvență e 50.000 de lei.
„Precizăm în mod ferm că obligația financiară care a stat la baza acestei cereri A FOST ACHITATĂ INTEGRAL DE CĂTRE CLUB”, a transmis clubul din Galați, pe 12 februarie.
Ce risca Oțelul dacă ar fi intrat în insolvență
În cazul în care nu ar fi avut câștig de cauză la apel, Oțelul ar fi avut probleme mari privind obținerea licenței pentru Superliga.
Pentru că ar fi intrat brusc în insolvență, nu ar mai fi fost timp pentru crearea unui plan de reorganizare până la termenul de 15 aprilie, data limită la care pot fi depuse dosarele de licențiere.
{{text}}