Liga 1

Înnebunit!

Articol de Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Brazilianul Eder Bonfim a fost la un pas să-i aplice o corecţie fizică lui Gheorghe Chivorchian după ce soţia sa i-a povestit că a fost jignită de şeful lui Poli

Adus de la Leiria, brazilianul Eder Bonfim (27 de ani) a fost la un pas să-şi semneze despărţirea de Poli Timişoara înainte de a debuta oficial.

Incidentul s-a petrecut cu două zile înainte de partida cu Pandurii, în vestiarul echipei, unde Bonfim a fost la un pas să-l agreseze fizic pe directorul executiv, Gheorghe Chivorchian, după ce şeful bănăţenilor i-ar fi jignit soţia! Consoarta lui Eder a mers la club pentru a cere lămuriri: "Ne-aţi promis că ne veţi ajuta cu o maşină şi un apartament atunci cînd Eder a semnat contractul. Avem un copil, nu ne puteţi lăsa aşa". Enervat, Chivorchian i-a răspuns soţiei pe un ton nepotrivit şi a jignit-o. Doamna Bonfim a plecat supărată şi i-a dat un mesaj disperat pe telefon fundaşului, aflat la antrenament.

Cînd a ajuns în vestiar, Bonfim a sunat-o imediat, iar soţia sa plîngea în hohote. Brazilianul a văzut roşu în faţa ochilor, a făcut rapid duş, ameninţînd că îl va pune la punct pe Chivorchian. "O să vadă el acum ce-o să se întîmple. Gata! M-am săturat!", a răbufnit Bonfim. Fotbalistul a fost potolit cu greu de Taborda şi Milhazes, care au făcut tot posibilul să obţină promisiunea jucătorului că nu va face o prostie: "Dacă te atingi de el, eşti ca şi plecat. Nu are rost!".

Fără carte verde
Situaţia lui Bonfim este în continuare neclară, după ce Poli nu a plătit încă prima tranşă din transferul său de la Leiria, în valoare de 200.000 de euro. Jucătorul nu şi-a primit cartea verde, brazilianul absentînd şi la meciul de ieri.

Ceartă şi la prezentare
Un alt episod între familia Bonfim şi directorul executiv Gheorghe Chivorchian s-a consumat imediat după prezentarea oficială a lotului, care a avut loc la mijlocul lunii iulie. Atunci, soţia lui Eder, vorbitoare de limba engleză, a încercat să le explice lui Uhrin şi lui Chivorchian că preşedintele Marian Iancu i-a promis, prin contract, că le va găsi o casă şi maşină, lucru ce nu s-a întîmplat. Uhrin a ascultat nedumerit nemulţumirile soţiei lui Eder, după care a asigurat-o că totul se va rezolva.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.