Patinatorul american Ilia Malinin (21 de ani), marele favorit la aurul olimpic la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina în concursul masculin de patinaj artistic, a clacat la programul liber și s-a clasat al 8-lea. Cum cântărește el acest eșec neașteptat.
Era văzut, și justificat, marele favorit la medalia de aur în concursul masculin de patinaj artistic de la Milano Cortina. Ilia Malinin, tânărul patinator american în vârstă de 21 de ani, a clacat însă total în momentul în care a trebuit să iasă pe gheață și să-și arate măiestria în condiții de presiune. Cea mai mare pe care a simțit-o vreodată.
Avea în program să execute 7 cvadruple, a reușit doar trei, Flip, Lutz și Toeloop, iar dezastrul l-a deschis ratarea la cvadruplul Axel, o săritură pe care numai el poate izbuti, deocamdată. Încă una, apoi alte două căzături. A avut un punctaj de numai 156,33 la programul liber, în timp ce viitorul campion, Mikhail Shaidorov, a primit 198,64 p.
„Nu m-am așteptat la așa ceva”, a spus el pentru NBC imediat după ce și-a încheiat programul, sugerând că poate a fost „prea încrezător”.
Înainte de concursul de la Milano, campionul olimpic din 1984, Scott Hamilton, spune despre Malinin că „face aceste sărituri ca de ninja și piruetele, lucruri care nu existau înainte. E ca și cum a venit de la 50 de ani în viitor pentru a ne arăta cât de departe a ajuns sportul”.
Ilia Malinin: „Atât de multe gânduri negative mi-au invadat mintea”
Ceva însă l-a trădat pe Ilia și asta a fost, dincolo de orice, presiunea. „Nu multă lume va înțelege acest lucru. Îl vor înțelege cei care sunt în interiorul sportului”, a spus chiar Malinin la NBC. „Intrând în această competiție, în special azi, m-am simțit bine. Mai devreme, la antrenament, totul a funcționat bine. M-am simțit pregătit și tot ce trebuia să fac era să ies pe gheață și să am încredere că totul va funcționa, dar s-a întâmplat atât de repede! Nu am avut timp să procesez ce s-a rupt”, a adăugat.
„Pe moment, am simțit că nu au fost doar emoții, dar poate nici gheața nu era în cele mai bune condiții pentru ce mi-aș fi dorit”, mărturisise el în fața unei mulțimi de reporteri, înghesuiți pe șase rânduri. „Nu este o scuză, toți ne-am aflat în acea situație, dar emoțiile erau pur și simplu copleșitoare”.
„Când am adoptat poziția inițială, toate momentele traumatice din viața mea au început să-mi invadeze mintea. Atât de multe gânduri negative mi-au invadat mintea, încât nu am reușit să le gestionez”, a mai spus Malinin.
Nu pot schimba rezultatul. Desigur, mulți oameni ar da timpul înapoi și ar schimba lucrurile dacă ar putea. Viața mea a avut multe suișuri și coborâșuri, iar în acel moment, totul mi s-a părut copleșitor. Sincer, nu știam cum să gestionez situația – Ilia Malinin
Ilia Malinin: „Nu știu exact ce a fost – încă încerc să înțeleg”
Mai târziu, el a continuat în această notă, a uimirii și a neînțelegerii a ceea ce s-a petrecut de când a intrat pe gheață. Întrebat însă dacă ratarea la cvadruplul Axel a declanșat dezastrul, a spus că „nu aș spune că m-a descumpănit neapărat. Știam că nu aveam nevoie de un program perfect. Aș fi putut să patinez foarte bine. Dar apoi au apărut și alte greșeli. Nu știu exact ce a fost – încă încerc să înțeleg. Așa că nu am încă un răspuns clar”.
Zgomotul în sine este greu de gestionat. Rețelele sociale au momente fluctuante, de suiș și coborâș. Oamenii nu înțeleg presiunea și emoțiile care pot apărea la Jocurile Olimpice. Am simțit că nu am control – Ilia Malinin
Mai devreme, fusese auzit spunând că „dacă m-ar fi trimis la Beijing acum patru ani, nu aș fi patinat așa”. Referirea este la faptul că la Beijing 2022 nu a fost inclus în echipa olimpică americană.
Ultimul cuvânt l-a avut tot el: „De aici încolo, trebuie doar să mă regrupez și să văd ce voi face în continuare”.
Mesaj pentru Ilia Malinin de la un campion american
Un mesaj special a venit pentru el de la un fost mare sportiv american, Apolo Anton Ohno (43 de ani), dublu campion olimpic în probe de short-track, la 1.500 m în 2002 și la 500 m în 2006. La Vancouver 2010 însă, nu a mai ajuns la aur.
Apolo Anton Ohno la JO de la Vancouver 2010 Foto: Imago Images„Ilia Malinin: 15 victorii consecutive. Singurul om care a reușit să execute un cvadruplu Axel. Atât de multă agitație și lumina reflectoarelor era orbitoare. Dar în seara aceasta, în momentul cel mai important: locul 8”, a scris Ohno pe X.
„Cuvintele lui: «A fost cu siguranță o problemă mentală». Asta înseamnă sinceritate și asumare. Și este nevoie de mult curaj să spui asta, mai mult decât să invoci scuze.
La fiecare ediție de Jocuri Olimpice, campionul «predestinat» se confruntă cu acest moment. Un deceniu de pregătire. O singură performanță. Corpul este pregătit, dar a pregătit cineva mintea pentru acea presiune?
Jocul interior este încă cel mai subutilizat avantaj în sport. Ilia are doar 21 de ani. Se va întoarce și va înfrunta din nou focul. L-am încurajat în seara aceasta și voi fi acolo când se va întoarce”, a asigurat Apolo Anton Ohno în mesajul său.
Aurul olimpic i-a revenit kazahului Mikhail Shaidorov, pe care Malinin l-a felicitat fair-play la final. „L-am urmărit patinând din vestiar și sunt foarte mândru de el. Am auzit că nu a avut cel mai bun sezon. Suntem cu toții împreună în acest sport și ne sprijinim reciproc. Asta face acest sport special”, a spus Ilia.
„Cred că oamenii uită asta uneori. Ei ne văd doar concurând și presupun că suntem rivali fără relații bune. Dar, de fapt, este exact opusul. Există bucurie, motivație, încurajare – suntem ca o mare familie”, a conchis el.
{{text}}