Alexandru Mățan (26 de ani), jucătorul român al celor de la Panetolikos, a reușit un gol superb în meciul contra celor de la Asteras Tripolis, câștigat de echipa românului cu 3-1.
Alex Mățan a fost cel care a deschis scorul în minutul 19 al partidei din runda #21 din Super League. Până la pauză, Asteras a egalat printr-un penalty transformat de Bartolo în minutul 44. În repriza secundă, Panetolikos a mai punctat prin Badji în minutul 64 și Aleksic în minutul 81.
FOTO. Alexandru Mățan, gol superb în Panetolikos - Asteras Tripolis 3-1: șut direct la vinclu
În minutul 19, Alexandru Mățan a executat un corner scurt, la firul ierbii, iar apoi un coleg i-a așezat balonul. Alex Mățan a driblat un adversar, a condus mingea pe linia careului, iar apoi a tras la colțul lung. Mingea a lovit bara transversală și a intrat în poartă, iar portarul a rămas nemișcat. Este al treilea gol al românului în acest sezon competițional.
Panetolikos este ocupanta locului 9 din Super League după 21 de etape. Momentan, echipa lui Alexandru Mățan este prima pe loc de play-out. Cu un parcurs bun, Panetolikos ar putea scăpa de play-out și să intre la bătaie pentru un loc de Conference League.
Alxandru Mățan a ajuns la Panetolikos în vara anului 2025. Fotbalistul român a început fotbalul la Academia Hagi și a debutat la seniori la Viitorul. A urmat o experiență la Voluntari, iar în 2021 a fost vândut pentru 1,5 milioane de euro la Columbus în Statele Unite ale Americii. La americani nu a reușit să se impună și a fost trimis împrumut 6 luni la Rapid. După ce și-a încheiat contractul cu Columbus a semnat cu Dibba Al-Hisn din postura de jucător liber de contrat. După 6 luni s-a înțeles cu Panetolikos.
Este cotat de site-urile de specialitate la 2 milioane de euro. În acest sezon a bifat 26 de meciuri, 3 goluri și 3 pase decisive.
{{text}}