Manchester City s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Salford, scor 2-0, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Angliei, și merge mai departe în competiție. Unul dintre golurile trupei lui Guardiola a fost semnat de Marc Guehi, stoperul trecându-și astfel în cont prima reușită în tricoul „cetățenilor”.
Formația de pe Etihad Stadium a dat din nou piept cu Salford City în Cupa Angliei. Precedentul duel dintre cele două echipe a avut loc în urmă cu un an și o lună, iar atunci, „cetățenii” au surclasat clubul de liga a 4-a, scor 8-0.
Marc Guehi a marcat primul gol pentru Manchester City în victoria cu Salford!
De această dată însă, trupa lui Pep Guardiola nu le-a mai aplicat oaspeților o asemenea corecție, câștigând doar cu 2-0.
Deschiderea scorului s-a produs după doar șase minute de la fluierul de start al „centralului” Matt Donohue și a reprezentat, de fapt, un autogol al celor de la Salford.
Fundașul Alfie Dorrington a avut o intervenție nefericită la centrarea expediată de Ait-Nouri din flancul stâng, trimițându-și astfel balonul în propria poartă.
Cel de-al doilea gol al „cetățenilor” a venit pe final de meci, mai exact în minutul 81. Introdus pe teren pe parcursul actului secund, Marc Guehi a fost cel care a închis tabela pe Etihad, trecându-și în cont prima reușită în tricoul lui Manchester City, el fiind transferat în această iarnă de la Crystal Palace pentru 23 de milioane de euro.
Pentru trupa lui Pep Guardiola urmează duelul cu Newcastle din campionat, care va avea loc sâmbăta viitoare, 21 februarie, la Manchester, de la ora 22:00.
În momentul de față, gruparea de pe Etihad ocupă poziția secundă în Premier League, fiind la patru lungimi distanță de liderul Arsenal.
Clasamentul din Premier League:
Manchester City - Salford City » Echipele de start:
MANCHESTER CITY (4-3-3): Trafford - Alleyne, Khusanov, Stones, Ait-Nouri - Lewis, Nico, Reijnders - Foden, Marmoush, Cherki
Rezerve: Donnarumma - Dias, Guehi, McAidoo, Nunes, O'Reilly, Rodri, Samba, Semenyo
Antrenor: Pep Guardiola
SALFORD CITY (3-5-2): Young - Dorrington, Cooper, Awe - Mbule, Woodburn, Grant, Austerfield, Garbutt - Graydon, N'Mai
Rezerve: Howard - Ashley, Borini, Butcher, Ehibhatiomhan, Siri, Stockton, Turton, Udoh
Antrenor: Karl Robinson
Stadion: Etihad Stadium (Manchester)
Arbitru: Matt Donohue
{{text}}