Alexandru Ișfan, jucătorul din compartimentul ofensiv al Farului Constanța, a reușit un gol superb în victoria cu Rapid București, scor 3-1, ajungând la reușita cu numărul 8 în actualul sezon de Superliga României.
Fotbalistul a deschis scorul după o acțiune individuală spectaculoasă, în care l-a ridiculizat pe Pașcanu, oferind una dintre cele mai frumoase faze ale etapei.
Alexandru Ișfan, după Farul - Rapid 3-1: „Mă așteptam să câștigăm”
La finalul partidei, Ișfan a recunoscut că era încrezător înaintea duelului:
„Da, mă așteptam să câștigăm. Ne-am pregătit foarte bine săptămâna aceasta, am intrat foarte montați și ne doream această victorie, pentru moral, pentru suporterii care au venit, și sperăm să repetăm astfel de victorii.
La fiecare meci abordăm cu o presiune destul de sus, începând de la atacanți. Aceasta este filosofia lui mister și ne place acest lucru. Uneori îți iese, alteori nu, iar astăzi ne-a ieșit”, a spus Ișfan, la Prima Sport.
Despre golul de 1-0, Ișfan a explicat că faza a fost lucrată la antrenamente: „Săptămâna aceasta, la antrenament, am exersat foarte mult și am mai reușit astfel de faze. Astăzi am reușit și, cu atât mai mult, golul meu a ajutat la câștigarea celor 3 puncte”.
Alexandru Ișfan „Ne-am pierdut șansa la play-off”
În ciuda succesului important, jucătorul Farului este realist în privința șanselor la play-off:
„Nu, nu cred că mai sunt șanse la play-off, sunt destul de multe echipe în fața noastră și mai sunt doar 3 etape. Ne-am pierdut șansa în meciurile trecute, păcat, ne pare rău.
La fiecare meci intrăm să dăm totul și să acumulăm puncte pentru ce urmează și să jucăm baraj de pe locurile 7-8 pentru Europa”, a declarat Ișfan la flash-interviu.
{{text}}