În epilogul rundei #27, Dinamo s-a impus în fața celor de la Unirea Slobozia, scor 1-0, grație reușitei lui Raul Opruț. Acest rezultat îi califică matematic pe „câini” în play-off, care se distanțează la trei lungimi de Rapid, înaintea meciului direct. Totodată, roș-albii se apropie la un singur punct de liderul Universitatea Craiova.
Cronică de Cezar Titor » Opruț, „Salvatore della Patria” în 2026
Cu trei etape rămase din sezonul regular, Dinamo se află în fața unei seri care poate închide, matematic, drumul spre play-off. Rețeta e limpede: victorie în această seară contra Unirii Slobozia, echipă preluată de curând de Claudiu Niculescu, un nume care încă respiră istorie în Ștefan cel Mare. Trei titluri de campion în alb-roșu, două coroane de golgheter al Ligii 1 și statutul de cel mai bun marcator al clubului în cupele europene: o legendă care revine, de această dată, din postura de adversar.
Saltul față de acum doi ani e amețitor. Atunci, Dinamo încerca disperat să acumuleze puncte în zestre pentru a nu fi pe loc direct retrogradabil, la startul play-out-ului. Astăzi, în „haită”, se fac calcule de titlu. Un succes i-ar aduce pe „câini” la un singur punct de Universitatea Craiova și ar crea un ecart de trei lungimi față de Rapid, chiar înaintea derby-ului de sâmbătă.
Pe hârtie, un duel dezechilibrat. În realitate, fotbalul rămâne imprevizibil. Unirea Slobozia a demonstrat-o etapa trecută, când a răpus Farul prin „doppietta” explozivului Papeau. Un avertisment suficient pentru o Dinamo care știe că, dincolo de calcule și entuziasm, drumul spre play-off, și poate spre un vis mai mare, trece obligatoriu printr-o victorie în această seară.
Așteptându-l pe George Pușcaș...
Prima ocazie a meciului i-a aparținut lui Alberto Soro, folosit de Zeljko Kopic în rol de playmaker, în absența lui Cătălin Cîrjan. În minutul 4, ibericul a încercat o execuție acrobatică, însă mingea a trecut peste poartă. Au urmat tentativele lui Mărginean și Armstrong, înainte ca ialomițenii să-și creeze și ei prima șansă: Said a șutat modest dintr-o poziție favorabilă.
În minutul 17, Musi a fost foarte aproape de deschiderea scorului, cu un șut puternic expediat dintr-un unghi dificil. Start animat de partidă, cu Dinamo în avanposturi pentru deschiderea scorului.
„Câinii” au continuat să atace în „haită”, Soro și Gnahore trecându-și și ei numele pe lista ocaziilor de gol, în minutele 21 și 23. Cândva „paria” la Săftica, Soro a avut o primă jumătate de oră excelentă în postura de coordonator de joc.
Dinamo a continuat să preseze, însă fără să înregistreze vreun șut pe poartă în a doua parte a primei reprize. În așteptarea parafei lui George Pușcaș, se simte lipsa unui veritabil număr 9.
75%era posesia „câinilor”, la finalul primei reprize.
Festival alb-roșu de ocazii. Opruț, atacantul de seviciu
Dacă vă întrebați ce ecou au avut cele trei reușite trase la indigo de Raul Opruț în dubla campionat-Cupă cu Hermannstadt, răspunsul a venit în minutul 53. După o lovitură de la colț, mingea a ajuns la fundașul lateral al roș-albilor, iar pe Arena Națională s-a ridicat, aproape în cor, un murmur: „șut!”.
Opruț a tras fără ezitare, însă execuția sa violentă a izbit bara transversală. Pe respingere, Cristi Mihai s-a aruncat în plonjon și a încercat să înscrie cu capul, dar Dinu a intervenit providențial și a respins in extremis.
A urmat un alt șut al lui Opruț, în minutul 60, apoi o șansă a lui Sivis, celălalt fundaș lateral al „câinilor”. Curios de ce ialomițenii nu își luau măsuri de precauție în ceea ce-l privea pe treiarul dinamovist.
Imediat, o lovitură de cap a lui Karamoko, după un corner executat de Armstrong pe care scria 1-0, însă Rusu s-a opus, apoi un șut puțin peste poartă a lui Gnahore, din marginea careului. Festival alb-roșu de ocazii.
Totuși, cea mai mare ocazie a venit la poarta cealaltă, la o fază banală. O neînțelegere între Roșca și Boateng a creat panică în defensiva dinamovistă: stoperul a respins până la circa 30 de metri, cu portarul ieșit din poartă. Carnat a șutat rapid, iar Roșca a revenit in extremis și a intervenit cu piciorul.
Sursă video: Prima Sport 1
Faza a venit și ca un „wake-up call” pentru Dinamo, iar Raul Opruț, MVP-ul roș-albilor din 2026, a deschis scorul, de această dată cu o lovitură de cap, după o centrare de manual a lui Danny Armstrong.
După gol, ialomițenii și-au intensificat eforturile, însă fără să pună prea mult pericol la poarta lui Roșca. Tot Dinamo a fost aproape de 2-0 în minutul 84, prin Sivis, care nu a reușit să finalizeze în situație de unu la unu cu Rusu, iar apoi Cristi Mihai a trimis în blocaj din șase metri.
Alex Pop și Kennedy Boateng au trecut și ei pe lângă 2-0, în finalul partidei. Dinamo câștigă pentru a 10-a oară la limită în acest campionat, dintr-un total de 14 victorii, și se califică în play-off.
Dinamo - Unirea Slobozia 1-0
Final de partidă: Dinamo - Unirea Slobozia 1-0.
Minutul 84: Șansă uriașă de 2-0 pentru Dinamo. Sivis scapă singur cu Rusu, nu reușește să finalizeze, este blocat și de un adversar, apoi Mihai trimite și el în blocaj din 6 metri.
Minutul 71: GOL Dinamo! Raul Opruț înscrie cu capul, după o centrare de manual a lui Danny Armstrong.
Minutul 66: Roșca și Boateng nu se înțeleg, stoperul dinamoviștilor respinge până la 30 de metri de poartă, cu goalkeeper-ul dinamoviștilor ieșit din poartă. Carnat a șutat, Roșca a intervenit in extremis cu piciorul.
Minutul 64: Festival de ocazii pentru Dinamo. Gnahore șutează puțin peste, din marginea careului.
Minutul 63: Karamoko, aproape și el de 1-0, cu o lovitură de cap, după un corner excelent executat de Armstrong.
Minutul 60: După un corner rezultat tot după un șut al lui Opruț, Mihai este aproape să marcheze cu genunchiul, după o deviere în urma căreia balonul se izbește de mijlocașul „câinilor”.
Minutul 53: Opruț, pentru care reușitele de la marginea careului au devenit marcă înregistrată, a zguduit bara transversală. Pe respingere, Mihai a fost aproape să deschidă scorul cu o lovitură de cap, însă a trimis doar în blocaj.
A început repriza secundă! Modificare în tabăra „câinilor”: Cristi Mihai intră în locul lui Alex Musi.
Final de repriză: Dinamo - Unirea Slobozia 0-0.
Minutul 45: Dinamo termină repriza în atac, însă fără să creeze pericol la poarta lui Rusu.
Minutul 41: Sivis șutează peste, din interiorul careului. Papeau se întinde pe gazon, din nou, și nu mai poate continua partida. În locul francezului, a intrat Nicolae Carnat.
Minutul 40: După un sprint de 50 de metri al lui Bărbuț, acesta a avut suflu și pentru finalizare, însă nu-l poate învinge pe Roșca dintr-un unghi dificil.
Minutul 39: Sivis și Mărginean șutează în blocaj, din jurul careului, după ce Musi a „culcat” doi jucători ai Sloboziei în bandă.
Minutul 36: Unirea Slobozia joacă în inferioritate. Jayson Papeau primește îngrijiri medicale, la marginea terenului. Ulterior, cel mai important om al ialomițenilor a reintrat în joc.
Minutul 23: După o fază orchestrată de același Musi, Gnahore șutează în blocaj, din 12-13 metri. Corner pentru Dinamo.
Minutul 17: Dintr-un unghi dificil, Musi șutează puternic la colțul lung, căutând vinclul, însă balonul trece peste poartă.
Minutul 13: Din poziție bună, Said șutează mult pe lângă poartă, fără probleme pentru Roșca, titularizat în absența lui Epassy.
Minutul 6: Alte ocazii pentru „câini”. Mărginean șutează slab din interiorul careului, în brațele lui Rusu, apoi Armstrong îl testează pe goalkeeper-ul Sloboziei de la distanță, iar acesta prinde în doi timpi.
Minutul 4: Prima șansă a partidei: Alberto soro încearcă o execuție pretențioasă, din „foarfecă”, însă trimite peste poarta lui Rusu.
A început partida!
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre meci.
5293 de suporteri sunt prezenți în tribunele celui mai mare stadion al țării.
Dinamo - Unirea Slobozia, echipele de start:
Dinamo (4-3-3): Roșca - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Gnahore, Mărginean, Soro - Armstrong, Karamoko, Musi
Rezerve: Din Licaciu, Milanov, Mazilu, Cr. Mihai, I. Tarbă, M. Toader, M. Duțu, Ikoko, Țicu, Al. Pop
Antrenor: Zeljko Kopic
Devis Epassy (33 de ani), portarul titular de la Dinamo, nu face parte din lotul pentru acest meci. Acesta a suferit o răceală puternică și este menajat.
Unirea Slobozia (4-2-3-1): Rusu - Dorobanțu, Dinu, Orozco, Șerbănică - Al. Albu, T. Lungu - Bărbuț, Papeau, Ponde - Said
Rezerve: R. Popa, Ibrian, Safronov, Garutti, Tsoungui, M. Lemnaru, V. Pop, Dragu, Carnat, Vlăsceanu, Dulcea, Dahan
Antrenor: Claudiu Niculescu
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca - Cluj)
A1: Bobe Ionuţ Marius (Bucureşti - Bucureşti)
A2: Ilinca Cristian Daniel (Craiova - Dolj)
Arbitru VAR: Flueran Viorel Nicusor (Craiova - Dolj)
Arbitru AVAR: Popescu Adrian (Craiova - Dolj)
R1: Baban Vlad (Iaşi - Iaşi)
R2: ( - )
Obs. arbitri: Savaniu Marcel (Satu Mare - Satu Mare)
Clasamentul din Superligă, în timp real:
Update, ora 18:30 » Dinamoviștii au ieșit la inspecția gazonului
În urmă cu puține momente, dinamoviștii au ieșit la inspecția gazonului. Zeljko Kopic și Florentin Petre au traversat fugitiv terenul, apoi s-au întors le vestiare. Toți jucătorii roș-albilor, cu figurile ce denotă concentrare, căștile pe urechi.
Dinamoviștii nu s-au așezat pe grupuri, ci s-au izolat, pe rând, focusându-se individual.
Update, ora 18:20 » Dinamoviștii au ajuns la Arena Națională
Update, ora 18:15 » Lumea nu se înghesuie la Arenă
Cu puțin peste două ore înaintea startului partidei dintre Dinamo și Unirea Slobozia, la finalul căreia „câinii” își pot asigura matematic calificarea în play-off, cu trei etape înainte de finalul sezonului regular, atmosfera din jurul celui mai mare stadion al țării este liniștită.
Pentru această confruntare, ultima a etapei a 27-a din Superligă, nu se așteaptă o asistență numeroasă: aproximativ 6.000 de fani alb-roșii, la care se va adăuga un grup restrâns de suporteri veniți de la Slobozia, poziționați, peluza ,,galben-albastră".
Meciul reprezintă și o reîntâlnire între Dinamo și Claudiu Niculescu, fost jucător și antrenor al clubului, dar și golgheterul all-time al „câinilor” în cupele europene.
Dinamo pornește cu prima șansă înaintea partidei de pe cel mai mare stadion al țării. „Câinii” au urcat pe locul 2 fără să joace, după eșecul Rapidului de la Ovidiu, scor 1-3 cu Farul. Cu 49 de puncte, trupa lui Zeljko Kopic se află la 4 puncte în spatele liderului Universitatea Craiova.
De cealaltă parte, Unirea Slobozia a schimbat antrenorul, iar ialomițenii consideră că și norocul. La debutul lui Claudiu Niculescu, Slobozia a învins-o în etapa trecută pe Farul, scor 2-1, într-o partidă în care Jayson Papeau a fost MVP cu o „dublă”.
„Câinii” vin după calificarea în „sferturile” Cupei României Betano. Miercuri, Dinamo a învins-o pe Hermannstadt, scor 2-0, iar pentru un loc în semifinale va juca cu Metalul Buzău. În campionat, „câinii” au remizat pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 1-1.
În ultimele cinci meciuri directe dintre Dinamo și Unirea Slobozia, „câinii” s-au impus de patru ori, iar o partidă s-a terminat la egalitate (amical).
În tur, echipa lui Kopic s-a impus la limită la Clinceni, pe un teren extrem de greu din cauza condițiilor meteo, scor 1-0. Stipe Perica marcase atunci golul victoriei, croatul a părăsit între timp echipa și a ajuns în Uzbekistan.
În tabăra gazdelor, căpitanul Cătălin Cîrjan (23 de ani) este suspendat din cauza cumului de cartonașe.
În cazul unui succes, Dinamo pune trei puncte distanță între ea și Rapid, chiar înaintea derby-ului de sâmbătă, 21 februarie.
Dinamo - Unirea Slobozia | Date-cheie despre meci, filtrate de statisticianul GSP, Liviu Manolache
20 decembrie 2025, UTA-Dinamo 2-0 a fost singura înfrângere suferită de bucureșteni în ultimele 13 etape, interval în care au mai înregistrat șapte victorii și cinci remize.
16 înfrângeri au suferit ialomițenii în campionatul curent, dintre care 10 la limită (cele mai multe dintre toate competitoarele).
26 de goluri au înscris dinamoviștii în repriza secundă, dintre care 12 după minutul 75.
11 dintre cele 26 de goluri marcate de Unirea au fost reușite în urma unor faze fixe, iar alte cinci pe contraatac.
Gruparea ialomițeană este formația cu cei mai mulți jucători autohtoni utilizați în primele 22 de runde - 22.
De evidențiat evoluțiile lui Alberto Soro din 2026, an în care s-a remarcat în patru dintre cele cinci meciuri: trei pase decisive (1-0 U Cluj, 1-1 Petrolul, 3-2 Farul) și un gol (1-1 U Craiova).
Partida va fi una specială pentru antrenorul oaspeților Claudiu Niculescu, un nume de legendă din istoria dinamoviștilor, club în tricoul căruia a cucerit de trei ori titlul (2001/02, 2003/04, 2006/07) și a fost de două ori golgheterul Superligii (2004/05, 2006/07). De asemenea, este jucătorul cu cele mai multe meciuri și goluri în cupele europene pentru Dinamo - 43 jocuri / 18 goluri.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă doar de trei ori și de fiecare dată s-a impus gruparea bucureșteană.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 3 octombrie 2025, Unirea Slobozia-Dinamo 0-1, gol marcat de Stipe Perica.
{{text}}