Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL - RAPID 3-1

A învins-o pe Rapid și dezvăluie ce a remarcat: „Nu doar Gâlcă are nevoie de timp...”

+43 Foto
Cristi Ganea, David Maftei, Victor Dican și Ionuț Larie vs Talisson, în Farul - Rapid. Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de Sergiu Alexandru   —  luni, 16 februarie 2026

Ciprian Marica, unul dintre acționarii Farului, a vorbit cu Gazeta Sporturilor despre victoria obținută în fața Rapidului, 3-1, în etapa a 27-a din Superligă.

Rapid, care ocupa locul 2 înaintea rundei, a fost învinsă categoric de trupa lui Ianis Zicu, 3-1, în una din surprizele finalului sezonului regulat din Superligă. La o zi după meci, Ciprian Marica a declarat pentru GSP.ro că e extrem de încântat de cum au arătat jucătorii și de munca lui Ianis Zicu, dar a analizat și situația de la Rapid.

Concluziile lui Ciprian Marica după Farul – Rapid: „Pentru noi, o victorie de orgoliu. Gâlcă are nevoie de timp”

- Ciprian, Farul a produs una dintre surprizele rundei și a obținut o victorie entuziasmantă. Cum ți s-a părut meciul?

- O victorie de orgoliu, ca să spun așa. Prin prisma poziției din clasament, Rapid venea ca favorită, chiar dacă juca în deplasare. Dar băieții au demonstrat că poți face surprize atunci când pregătești meciul în cele mai mici detalii și când reușești, iar aici e meritul lui Ianis, să motivezi jucătorii și să-i faci să joace cu ambiție. Iar Farul a jucat excelent. Suntem pe o poziție bună, iar cu puțin mai mult atenție am fi putut spera la play-off. Am oscilat foarte mult, nu ne-am regăsit în multe meciuri.


- Ișfan și Alibec au impresionat din nou. Ce le-a făcut Zicu de joacă așa bine?

- Cu revenirea lui Alibec, pare că echipa are mai multe speranțe. Ai nevoie de un astfel de jucător. Ne bucurăm că a revenit la echipă. Să nu uităm că Alibec la FCSB era pe linie moartă, iar Ișfan nu-și găsea locul. Mai vin și cei tineri din spate. Maftei, portarul Munteanu, care a apărat excelent. Alibec și Ișfan au avut mereu calități, dar au primit multă încredere și se simt bine aici. Zicu are talentul acesta, de a-i face pe jucători să dea ce au mai bun. Pe mine nu mă miră. Eu cred că Zicu crește, se maturizează ca antrenor. Iar asta se vede. Mă bucur că reușește să îmbine jucătorii tineri și jucătorii cu experiență. Trebuie să promovăm mai mulți tineri, pentru că avem cea mai bună academie.

- Rapid cum ți se pare?

- Rapid oscilează. Are meciuri foarte bune, excelente, dar și meciuri în care nu se regăsește. Lui Gâlcă îi mai trebuie timp pentru a găsi formula perfectă. Rapid are jucători buni și are și posibilitatea de a aduce alții.

+43 Foto
David Maftei, Ionuț Vînă, Ionuț Larie și Victor Dican, în Farul - Rapid. Foto: Andrei Furnigă (GSP)

- Timp la Rapid pare că nu prea e.

- Știu, dar ce să faci? Din păcate, oricât ar vrea, mai mult în acest moment... Eu cred că și conducerea Rapidului a avut nevoie de timp și are în continuare. La fel cum are nevoie și Gâlcă. Nu e ca și cum Rapid are o conducere experimentată. Cei de acolo au doar câțiva ani în fotbal. Mai greșești.... Eu nu cred că la Rapid e vorba de timp doar pentru antrenor, trebuie și conducerii să i se dea timp pentru a găsi soluțiile.


Știam ce fac, cum joacă, dar e greu când nu ai un marcaj preventiv. I-am lăsat 1 contra 1, au câștigat și mingea a doua. Nu am avut marcajul preventiv din alte meciuri, mai ales că jucau cu doi atacanți. E greu să te aperi așa. Am avut și ocazii, dar nu am avut inspirație în fața porții. Am avut câteva situații clare.

Deocamdată nu știm cât va sta Aioani. Sper să se recupereze. În fotbal se mai întâmplă. E puțin, ne dorim să câștigăm oriunde am merge, dar nu e ușor. Cu orice echipă cu care jucăm nu am câștigat ușor, campionatul e destul de strâns.



- Costel Gâlcă, antrenor Rapid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.