Fotbal   •   Liga 1   •   Craiova - FCSB

Iosif Rotariu, impresionat de doi jucători din Craiova - FCSB: „Mi-au plăcut foarte mult” + Pierderea mare a roș-albaștrilor

Iosif Rotariu

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 16 februarie 2026

Fostul mare internațional Iosif Rotariu (63 de ani) a analizat derby-ul Universitatea Craiova - FCSB 1-0 pentru Gazeta Sporturilor și s-a declarat impresionat de joc.

Legenda Stelei o vede pe Craiova favorită la titlu și i-a lăudat pe olteni pentru prestația împotriva campioanei României. La nivel individual, s-a declarat încântat de Assad Al Hamlawi, marcatorul unicului gol de duminică, și de Carlos Mora, fundașul dreapta al alb-albaștrilor.

Mijlocașul care i-a făcut zile fripte lui Diego Maradona la Mondialul din 1990 consideră că FCSB are o problemă în zona centrală și a declarat că Adrian Șut e o mare pierdere pentru roș-albaștri. Închizătorul a fost vândut la Al-Ain în această iarnă.

Iosif Rotariu: „Craiova are cel mai bun lot din Liga 1”


- Cum vi s-a Craiova - FCSB?

- A fost un meci de un nivel foarte ridicat, poate unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon al campionatului. Două echipe foarte bine organizate, puternice, cu loturi valoroase, dar cred eu că până la urmă a câștigat echipa care a avut parcă un plus de determinare, de organizare și până la urmă cred că și de valoare, pentru că la ora actuală cred că Universitatea Craiova are cel mai valoros lot din din Liga 1.

- Deci aici s-a făcut diferența practic, la nivelul echipei.

- La nivelul echipei, da. Nu individual, la nivelul echipei. Craiova e foarte bine organizată, foarte puternică, a câștigat contactele fizice 1 contra 1. Deci aici este plusul Craiovei.

- Cine v-a impresionat, v-a plăcut cineva aseară în mod special?

- În general mi-a plăcut întreaga echipă, nu prea aș vrea să dau nume acum, dar mi-a plăcut în special vârful de atac de la Craiova, cel care a înscris golul, Assad, și fundașul dreapta, Mora. Chiar mi-a plăcut foarte mult.

+61 Foto
Daniel Bîrligea, în Universitatea Craiova - FCSB/ Foto: Cristi Preda (GSP)

Iosif Rotariu: „Adrian Șut e o pierdere mare pentru FCSB”

- Vi se pare că la FCSB a fost o problemă și la mijloc?

- Ei deocamdată n-au reușit încă să acopere plecarea lui Adrian Șut. Indiferent ce jucători au intrat, nu s-au ridicat la nivelul lui Șut. Cred că acolo e minusul lor.

- Deci e o pierdere mare Șut.

- Da, e o pierdere mare pentru ei la mijlocul terenului. N-au reușit să-i găsească înlocuitor.

Iosif Rotariu: „FCSB mai are șanse la play-off. Craiova e favorită la titlu”

- Credeți că FCSB mai are șanse la play-off cu trei etape rămase? Are meciuri cu Metaloglobus, cu UTA și cu U Cluj.

- Păi are șanse, că e o echipă foarte valoroasă și are jucători de echipa națională, deci poate să câștige toate cele trei meciuri. Acum cred că mai depinde și rezultatele altor echipe. Deocamdată FCSB nu mai e la mâna ei, dar are șanse, normal, trebuie să joace până la capăt, e fosta campioană.

- Pe cine vedeți favorită la titlu, la cum se prezintă lucrurile azi?

- Păi la cum arată lucrurile acum, cred că Universitatea Craiova. Are un lot foarte valoros, are soluții pe banca de rezerve. La ora actuală ei arată cel mai bine din punct de vedere fotbalistic. În play-off, cu înjumătățirea punctelor, va fi fiecare meci ca o finală. Dar la ora actuală Craiova arată cel mai bine.

VIDEO cu golul marcat de Assad în Craiova - FCSB

  • sursă video: Prima Sport 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.