International   •   Campionate   •   LA LIGA

Răsturnare de scor în Girona - Barcelona! Schimbare de lider în La Liga

Girona - Barcelona, duel catalan în runda 24 din La Liga // FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene, Mihai Șovei   —  luni, 16 februarie 2026

Barcelona a irosit o șansă mare de a redeveni lider în La Liga, după ce a pierdut dramatic pe terenul celor de la Girona, scor 1-2, în etapa 24 din La Liga. Deși au condus, elevii lui Hansi Flick au fost îngenunchiați pe final de execuția lui Fran Beltran.

Meciul de pe „Montilivi” a început sub semnul dominării ușoare a oaspeților. Raphinha a dat tonul ratărilor în minutul 17, trimițând pe lângă poartă din poziție ideală. Brazilianul a recidivat în minutul 43, când „trasorul” său a zguduit bara porții adverse.

Finalul primei reprize a adus un moment-cheie. Dani Olmo a fost secerat în careu de veteranul Daley Blind, iar arbitrul a indicat punctul cu var. Responsabilitatea a căzut pe umerii lui Lamine Yamal, însă puștiul Barcelonei a trimis în bară.

Răsturnare de scor în repriza a doua


Gheața a fost spartă în cele din urmă în minutul 59, când tânărul fundaș Cubarsi s-a înălțat în careu și a trimis balonul în plasă cu o lovitură de cap. Bucuria catalanilor a durat însă doar trei minute.

Defensiva lui Flick a fost prinsă pe picior greșit, iar Thomas Lemar a restabilit egalitatea cu o simplă formalitate, împingând mingea în poarta goală.

Girona a prins curaj. În minutul 72, gazdele au înscris prin Roca, însă reușita a fost anulată de VAR pentru un fault în atac și ofsaid. Joan Garcia a făcut minuni în poarta Barcelonei trei minute mai târziu, blocându-l pe același Roca, însă asediul gazdelor a dat roade în final.

Lovitura de grație a venit în minutul 87. Fran Beltran a prins o execuție din marginea careului de 16 metri, învingându-l pe portarul Barcelonei.


Eșecul este unul extrem de dureros pentru Barcelona, care pierde primul loc în fața rivalilor de la Real Madrid. Catalanii au 58 de puncte și sunt la 2 de lider. De cealaltă parte, Girona este pe 12, cu 29.

FINAL » Girona - Barcelona 2-1

Echipe de start:

Girona (4-5-1): Gazzaniga - Rincon, Reis, Blind, A. Martinez - Tsygankov, Lemar, Witsel, Martin, Gil - Vanat

Rezerve: Krapyvtsov, Blanco, Beltran, Echeverri, Frances, Kourouma, D. Lopez, Roca, A. Ruiz, Stuani

Antrenor: Miguel Sanchez Munoz (Michel)

Barcelona (4-3-3): J. Garcia - Kounde, Cubarsi, E. Garcia, Martin - Fermin, de Jong, Olmo - Yamal, F. Torres, Raphinha

Rezerve: Szczesny, Kochen, R. Araujo, Balde, Bardghji, Bernal, Cancelo, Casado, Lewandowski, Marques

Antrenor: Hansi Flick

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.