Continuă războiul declarațiilor pe axa Inter - Juventus. După ce Cristi Chivu i-a luat apărarea lui Alessandro Bastoni, considerând că fundașul lui Inter nu are nicio vină pentru eliminarea suferită de Pierre Kalulu în Il Derby d'Italia, învinsul său de sâmbătă, antrenorul Luciano Spalletti, l-a atacat azi, la conferința de presă dinaintea partidei cu Galatasaray din Champions League.
Tehnicianul lui Juventus a sărit în pauza partidei de pe „Giuseppe Meazza” la arbitrul Federico La Penna, care i-a dat al doilea cartonaș galben lui Kalulu în finalul primei reprize. Spalletti a fost auzit strigând la „central” că „a făcut o porcărie” și că astfel „a viciat rezultatul” derby-ului, reacția acestuia fiind consemnată în raportul de joc ce a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină.
Spalletti: „Îl cunosc bine, Cristian și-a dat seama ce a făcut”
La mai puțin de 48 de ore de la scandalul monstru din Milano, antrenorul bianconerilor a rupt tăcerea (nu a dorit să discute cu presa în ajunul Derby d'Italia, trimițându-l pe căpitanul Manuel Locatelli) și a adus în discuție numele lui Chivu.
În ajunul meciului din turul play-off-ului Ligii Campionilor cu Galatasaray, fostul selecționer al Italiei a revenit la Inter - Juventus și nu l-a menajat deloc pe antrenorul lui Inter: „Îmi pare rău că un tip bun ca Pierre Kalulu, după ce a suferit două nedreptăți atât de colosale, a trebuit să fie numit prost chiar și de Chivu!
Inter a învins-o pe Juventus, scor 3-2, în primul Derby D’Italia al anului. Oficialii „Bătrânei doamne” au acuzat dur arbitrajul și l-au înconjurat pe „centralul” Federico La Penna.Pentru că astfel mi-ar oferi ocazia să vorbesc și eu despre jucătorii lui Inter, iar asta e ceva ce nu vreau să fac. Îl cunosc bine pe Cristian și și-a dat seama că a făcut asta”.
„Un jucător experimentat precum Kalulu ar trebui să știe că, în anumite circumstanțe, mâinile trebuie ținute departe”
La conferința de presă de după victoria cu 3-2, care a permis revenirea lui Inter la opt puncte avans la șefie față de rivala AC Milan, Cristi Chivu îl exonerase de orice fel de vină pe Bastoni: „Atingerea este ușoară, dar există, e un contact.
Și eu am suferit atingeri ușoare, mai ales în Liga Campionilor, și le-am spus jucătorilor mei să nu pună arbitrul în situația de a lua o decizie. Atingerea este ușoară, dar jucătorul meu simte mâna. Un jucător experimentat precum Kalulu ar trebui să știe că, în anumite circumstanțe, mâinile trebuie ținute departe”.
{{text}}