Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - GLORIA BUZĂU 2-0

Alte Bunici

Articol de Alin Fornade   —  luni, 04 august 2008

Buzăul a ajutat decisiv sezonul trecut Clujul. Ieri, două autogoluri i-au menţinut pe primul loc pe campioni



Buzăul pătimeşte pentru că e satelitul Stelei. La Cluj a fost primită cu injurii de fanii campioanei. Suporterii ardeleni au fost nedrepţi cu echipa care le-a asigurat sezonul trecut titlul prin remiza semnată de Romeo Bunică în meciul tur cu Steaua. Deşi tribuna aştepta un măcel, elevii lui Stoica au dat semne că nu acceptă sentinţa. Fostul jucător al Craiovei, Vigariu, a şutat din careu spre colţul lung, iar Stăncioiu a deviat din faţa lui Tavares. Alarmă? Nu, foc de paie. Peste doar 4 minute pe teren a reapărut Bunică. Purta tricoul cu numărul 4, avea alt look, modern, cu plete. Abil, şi-a ales alt nume de scenă pentru a nu stîrni bănuieli: Da Silva. Fundaşul Gloriei a urmărit centrarea lui Pereira şi a lovit mortal cu pieptul.



După gol, plictiseală şi înjurături pentru Steaua. Cadu a spart monotonia cu o bombă ce a muşcat din transversală (40). Apoi, din nou amabilul Da Silva a pasat moale spre Mincă, Didy a intuit, a preluat, dar n-a nimerit poarta de la 12-13 metri. Puţin spectacol şi în partea secundă. Bara lui Tony (69) n-a schimbat tabela. A fost nevoie de un nou cadou de la o "Bunică" buzoiană, Tudose. Pac-pac!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.